Infuzia de urzică
Se iau 500 grame de frunze uscate de urzică se pun în apă clocotită şi se continuă fierberea încă 20 de minute; apoi filtrăm soluţia, o lăsăm să se răcească puţin. Această infuzie se toarnă pe păr după spălatul capului şi se masează energic pielea capului, pentru ca soluţia să pătrundă adânc până la rădăcina părului.Acest remediu se poate folosi şi de persoanele care nu suferă de mătreaţă.
Şampon natural pentru păr
Se amestecă câte un kilogram din următoarele plante – rostopască, frunze de nuc, frunze de mesteacăn, rădăcină de captalan, urzică –, se pun la fiert în cinci litri de apă, pentru o oră, cu focul mic. Se strecoară şi se adaugă 250–300 g săpun de casă, dat prin răzătoarea mică. Se repune la fiert pentru încă 15 minute, după care se lasă să se răcească şi se depozitează într-o sticlă. Cu acest şampon se spală părul, fricţionând bine rădăcinile. Se lasă să acţioneze pe păr câteva minute, după care se clăteşte bine cu apă caldă.
Decoct din frunze de ţelină şi pătrunjel
Se iau o legătură de ţelină şi una de pătrunjel, se spală bine şi se pun la fiert în jumătate de litru de apă, la foc mic, câteva minute, se strecoară, iar soluţia obţinută se foloseşte la limpezirea părului, aceasta conferindu-i supleţe şi strălucire.
Decoct de coada-calului
Se prepară zilnic, timp de două săptămâni, un decoct din coada-calului, în următoarele proporţii: trei linguri de plantă la o jumătate de litru de apă, se lasă să fiarbă 10–15 minute, după care se strecoară. Cu lichidul obţinut se clăteşte părul zilnic, fără a fi obligatoriu a se spăla cu şampon înainte, iar când părul se zvântă, se freacă rădăcinile cu puţin ulei de măsline. Acest remediu este indicat persoanelor care au mătreaţă.