San Pietro nu este o Catedrală aflată în centrul vieţii liturgice din Vatican. Ea este construită peste mormântul Sfântului Petru, la locul martirajului primului Pontif. Constantin, primul împărat creştin al Romei, a aprobat construcţia primei Bazilici în 319.
Construcţia a fost încheiată în 349. La mijlocul secolului al XV-lea, această construcţie era însă în pragul colapsului, aşa că Papa Nicolae (1447-1455) l-a însărcinat pe arhitectul Bernardo Rossellino să schiţeze o nouă Bazilică. Papa Iuliu al II-lea (1503-1513) a fost cel care a ras vechea Bazilică şi i-a cerut lui Donato Bramante să proiecteze o nouă şi masivă construcţie în formă de cruce greacă. Prima piatră a fost aşezată la 18 aprilie 1506, pe locul vechiului transept al bisericii. Rafael, care a preluat munca începută de Bramante, a ales să formeze o cruce latină, cu un braţ mai lung decât celelalte trei.
Antonio da Sangallo a devenit următorul conducător al proiectului, urmat de Michelangelo, numit de Papa Paul al III-lea. Michelangelo s-a întors la planul construirii unei Bazilici în formă de cruce greacă, iar în momentul morţii sale, în 1564, construcţia domului era bine avansată. I-a urmat Pirro Ligorio şi Jacopo Barozzi, iar acestora Giacomo della Porta, cel care, împreună cu Domenico Fontana, a terminat domul în 1590. O cupolă având o cruce în vârf a fost terminată trei ani mai târziu. Carlo Maderno a câştigat apoi concursul organizat de Papa Paul al V-lea (1605-1621) pentru încheierea navei Bazilicii şi pentru realizarea enormei faţade. Proiectul a fost încheiat în Duminica Floriilor din anul 1614. Noua Bazilică a fost consacrată în 1626.
Arhitectul şi sculptorul Bernini a fost cel care a realizat mare parte a acestor decoruri, în special masivul baldachin de bronz de deasupra altarului. Lucrările au continuat până spre sfârşitul secolului al XVI-lea. În interiorul bisericii se poate admira un număr mare de statui în marmură, printre care monumentele funebre de Bernini. De o neasemuită frumuseţe este grupul sculptural „Pieta”, al lui Michelangelo. În absidă se găseşte Scaunul Episcopal al Sfântului Petru, susţinut de statuile a patru sfinţi învăţători ai bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie, Sf. Ioan Gură de Aur. Bolta este decorată cu cuvintele (în latină şi în greacă) spuse de Cristos lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi construi Biserica". (A.M.)