Biserica învaţă că viaţa omului nu se sfârşeste odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor.
Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt bine de ţinut în anumite zile. La trei zile după moarte (care coincide, de regulă, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi şi a Învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi. La nouă zile după moarte, „ca raposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri". La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, „pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer".
La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi. La un an, după exemplul creştinilor din vechime, care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo. În fiecare an, până la şapte ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele şapte zile ale creaţiei. Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura în prealabil cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii. De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales marţea, joia şi sâmbăta. (A.M.)
