Ingrediente:
600 gr prune deshidratate, 300 gr orez, 100-150 gr zahăr, 100 ml ulei,
coajă de lămâie, un băţ de scorţişoară şi sare,
Mod de preparare:
Spălăm prunele, le punem la fiert în apă curată şi le dăm în câteva clocote. Le lăsăm să se răcească, apoi le scoatem din apa în care au fiert (pe care o păstrăm!) şi scoatem sâmburii. Punem prunele la loc în apă, adăugăm orezul, puţină sare, coaja întreagă de la o jumătate de lămâie şi eventual un băţ de scorţişoară.
Lăsăm să dea un clocot şi adăugăm zahărul caramelizat stins cu zeama în care au fiert prunele. Se amestecă uşor şi se lasă să fiarbă la foc mic, cu capac, aproximativ 40 de minute. Când orezul este gata fiert, scoateţi coaja de lămâie şi băţul de scorţişoară.