Membrii Comitetului Naţiunilor Unite au cerut ţării noastre prezentarea unui raport în care să fie evidenţ iată foarte clar situaţia copiilor din România. Din păcate, rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor pentru o ţară membră UE.
Organizaţia “Salvaţi Copiii” din România a prezentat membrilor Comitetului Naţiunilor Unite situa- ţia respectării drepturilor copilului în ţara noastră, aşa cum a fost ea eviden- ţiată de peste 40 organizaţ ii neguvernamentale şi peste 220 de profesioni şti din domeniu. Cu toate progresele înregistrate în domeniul legislativ şi al înfiinţării de instituţii/agenţii guvernamentale specializate, cu atribuţii în domeniu, din punctul de vedere al organizaţiei “Salvaţi Copiii” avem totuşi motive de îngrijorare. Acestea sunt reprezentate de lipsa instituţ iilor de monitorizare independente la nivel local şi central. Cu toate că s-a evidenţiat necesitatea înfiinţă rii instituţiei Avocatului Copilului, acest lucru nu s-a întâmplat.
Încă nu avem o imagine completă asupra situaţiei copiilor din ţara noastră
Lipsa unui sistem de colectare a datelor coerent şi eficient, la nivel naţional, care să ofere o imagine completă a situaţiei copiilor, a nevoilor şi resurselor alocate reprezintă un alt punct slab pe ordinea de zi. De altfel, probleme întâlnim şi în existenţa unui monopol al statului asupra serviciilor sociale. Deşi organizaţiile neguvernamentale au contribuit în mod esenţial la înfiinţarea acestor servicii şi la dezvoltarea de bune practici în domeniu, aducând resurse umane specializate, precum şi resurse financiare, ele nu au posibilitatea de a continua munca începută în lipsa unei politici a statului în privinţa acordării de finanţare către ONGuri. Totodată, finanţările acordate de la autorităţile centrale către ONG-uri se fac pe baze neprofesionale, cu caracter subiectiv. Un alt punct slab îl reprezintă inexistenţa unui sistem de pregătire permanentă a cadrelor didactice, asistenţilor sociali, juriştilor, poliţiştilor, medicilor etc. în domeniul drepturilor copilului, dar şi lipsa posibilităţii reale a copiilor de a participa la deciziile luate în privinţa lor.
Elevii nu sunt luaţi în seamă
Consiliile elevilor trebuie să joace rolul unui for de reprezentare a tuturor elevilor dintr-o şcoală, a nevoilor, aşteptărilor şi propunerilor lor. Cercetările relevă însă că numai 7% din tineri cred ca pot influenţ a deciziile care se iau la nivel înalt, iar 75% dintre copii au spus că, deşi ştiau că se va adopta un nou regulament şcolar, nu au avut posibilitatea de a-şi expune părerea. Se pare că nici acum nu stăm prea bine la accesul la educaţie al copiilor din familii modeste sau al copiilor cu nevoi speciale. Deşi educaţ ia obligatorie este gratuită, familiile trebuie totuşi să aloce sume destul de mari pentru rechizite, uniforme, fondul clasei, agenţi de pază etc. Aceste solicită ri creează dezavantaje pentru copiii care provin din familii mai modeste. Există o mare diferenţă între mediul urban şi cel rural în privinţa participării la procesul educativ şi abandonul şcolar.
O altă problemă o reprezintă şi lipsa unui număr suficient de instituţii de învăţământ (inclusiv grădiniţe), ceea ce face ca elevii să înveţe în două sau chiar trei schimburi, în unele scoli. Există totodată o puternică politizare a sistemului de învăţământ, inspectorii şcolari şi directorii de şcoală fiind aleşi pe criterii politice, de apartenenţă la un partid. Numărul copiilor deţinuţi în închisori pentru adulţi continuă să fie ridicat (61%) şi, cu toate că sunt cazaţi separat, aceştia nu beneficiază de programe adaptate nevoilor şi vârstei lor. De asemenea, sunt rare cazurile în care există judecători specializaţi în cauze cu minori. În plus, nu există un sistem de asistenţă postpenală care să sprijine reintegrarea socială a tinerilor care ies din sistemul penitenciar sau din centrele de reeducare, astfel că toate progresele pe care aceste instituţii lear putea aduce reabilitării copilului sunt diminuate de inexistenţa unei persoane/ instituţii cu atribuţii clare în ceea ce priveşte reîntoarcerea în comunitate. (A.F.)
