Spre deosebire de această stare de perfectă identificare între conştiinţa individuală a unei fiinţe umane pe deplin realizate spiritual şi Conştiinţa Supremă, Omniprezentă şi Atotputernică a lui Dumnezeu, conştiinţa unei fiinţe umane limitate se află într-o stranie condiţie de „contracţie”, deoarece acea fiinţă este lipsită atunci de viziunea intuitivă a unităţii fundamentale în Creaţie, care se află la baza apariţiei oricărui lucru, proces, fenomen etc.
În loc de aceasta, atenţia ei este îndreptată într-o măsură mai mare sau mai mică asupra diversităţii exterioare şi a aspectelor grosiere de forme şi nume din Manifestare, chiar şi atunci când acea fiinţă afirmă că îşi cunoaşte condiţia existenţială limitată şi că a asimilat demult aceste noţiuni teoretice. Faptul în sine nu modifică cu nimic situaţia, pentru că aceasta nu este decât o recunoaştere intelectuală care nu provoacă deocamdată priza rezonantă de conştiinţă asupra Absolutului Suprem. Totuşi, chiar dacă fiinţa umană limitată este ignorantă cu privire la conştiinţa unicităţii divine în Creaţie, asta nu înseamnă că diversitatea reprezintă o cunoaştere falsă. Nuanţările asupra acestui aspect subtil sunt foarte importante şi ele trebuie asimilate în mod corect. În această direcţie, trebuie să înţelegem foarte bine faptul că teribila forţă a ignoranţei întreţine o anumită formă a cunoaşterii care, deşi într-o anumită măsură este corectă, ea totuşi provoacă „sclavia”, suferinţa şi limitarea fiinţei umane. (A.M.)
