Funcţionarii olteni fac afaceri ilegale cu produse petroliere

Procurorii DNA anchetează o grupare de cinci persoane, printre care se numără şi funcţionari ai Direcţiei Finanţelor Publice Olt, acuzate de afaceri ilegale cu produse petroliere, anchetatorii reţinând un prejudiciu adus statului de 29 milioane de lei noi.

Surse judiciare au explicat, pentru NewsIn, că anchetatorii au reţinut că mai mulţi afacerişiti băcăuani – Nicolae Alistar, Sorin Bardaşu şi Liviu Agăleanu – au înfiinţat societăţi comerciale cu sediu fictiv, după care au făcut demersuri la Direcţia Finanţelor Publice Bacău, pentru a obţine autorizaţii de utilizator final.

Fără plata accizelor

Potrivit Codului Fiscal, obţinerea acestor autorizaţii le permitea achiziţionarea de la rafinării, fără plata accizelor, a unor produse petroliere pe care, conform declaraţiilor pe propria răspundere, urmau să le utilizeze la fabricarea de diluanţi şi vopsele, aceste produse fiind scutite de plata accizelor. Afaceriştii au schimbat însă destinaţia produselor, direcţionându-le spre depozite clandestine, loc în care au amestecat produsele petroliere între ele, fabricând, astfel, combustibili artizanali.

Aceşti combustibili au fost revânduţi unor benzinării particulare, precum şi unor agenţi economici din judeţele Suceava, Botoşani şi Bacău, fără plata accizelor, TVA şi a impozitului pe profit. Iniţial, afaceriştii băcăuani şi-au declarat câteva depozite legale în judeţul Olt. Au fost cooptaţi în activitatea infracţională şi Vasile Cincă, şi Marin Buşcu, reprezentanţi fiscali ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, care certificau, în mod fals, descărcarea produselor petroliere în spaţiul de producţie declarat formal de cei trei afacerişti. În timpul urmăririi penale, ANAF s-a constituit parte civilă în dosarul DNA, prejudiciul adus statului fiind de 29 milioane de lei noi.

Octavian Marin