Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vaslui au închis două magazine care comercializau plante despre care există suspiciunea că sunt interzise de lege.
Potrivit inspectorului Liliana Voinescu, există posibilitatea ca unele substanţe care se găseau în respectivele magazine să fi fost interzise de lege. Acest lucru urmează să fie stabilit de lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui. „Plantele se comercializează în recipiente cu conţinut obscen. Aceste substanţe, după constatările noastre, se ambalează în magazin, unde există pungi, plicuri, chiar şi un cântar. Substanţele sunt aduse în cantităţi mari şi, apoi, ambalate aici, în cantităţi de 0,5-1 mg”, a declarat inspectorul CJPC, Liliana Voinescu.
Dacă se va constata că substanţele comercializate fac parte din categoria celor acceptate de lege, se va permite vânzarea lor, comercianţii având obligaţia să precizeze numele şi adresa ambalatorului, numele complet al substanţelor comercializate, eventualele efecte şi doza zilnică recomandată, dacă substanţele sunt destinate aromoterapiei. Reprezentanţii CJPC urmează să verifice un alt comerciant de astfel de substanţe din Vaslui, care s-a sustras controlului, închizând magazinul înainte de vizita inspectorilor. (O.M.)