Se ştia de la bun început, din decembrie anul trecut, că aşa va fi. Că se va întâmpla exact aşa cum (din nefericire) se întâmplă acum şi aşa cum se va întâmpla până când, nu prea târziu, acest Guvern va crăpa ca burta unei vaci lăsate să se zbenghuie-n voie prin lanul de trifoi. Aşa cum se se zbenguie miniştrii actualului Cabinet prin teritoriul, necunoscut lor, numit România. Au ştiut că aşa va fi şi liderii, şi politicienii mai de la valea partidelor aflate acum în fruntea bucatelor. Au ştiut, au tăcut, şi-au frecat mâinile a treabă bine pusă la cale şi au purces la împărţirea brumei de bucate rămase prin hambarele atacate de lăcustele crizei.
De şase luni îşi împart într-una la posturi, şi încă tot n-au terminat. Timp în care instituţiile statului s-au aflat în veritabil şomaj tehnic. Au zis că trebuie strâns şurubul, şi l-au strâns, spre a simţi asta, cu vârf şi îndesat, chiar cei care au avut proasta inspiraţie să-i voteze. Au fluturat proiecte ce se vădesc a fi catastrofale, le-au întors pe toate feţele, până când ne-au îndatorat pe mulţi ani de-acum înainte. Sărăcia se accentuează galopant, aşa cum au sesizat, deunăzi, şi reprezentanţii Băncii Modiale, gata să ne spijine cu alte generoase datorii pe care tot cetăţenii să le plătească.
Starea ţării este jalnică, deoarece are în frunte un Guvern fără legătură cu ţara. O ţară în care dreptul constituţional la apărare nu mai este respectat, pentru că avocaţii din oficiu nu şi-au primit banii de la stat. Cum să mai avem tupeul să vorbim, într-o astfel de situaţie, de reforma Justiţiei? O ţară în care Codurile aceleiaşi Justiţii sunt asumate de Guvern fără consultarea celor asupra cărora îşi vor face, curând, efectele.
O ţară în care ministrul Apărării spune că sporurile salariale din Armată n-au fost anulate, ci doar amânate? De ce nu s-a amânat şi plata salariului său? De ce niciun demnitar al României de azi n-a făcut gestul de demnitate de a propune scăderea salariilor preşedintelui ţării, miniştrilor, parlamentarilor, directorilor, astfel încât să vedem, cu adevărat, că şi ei se solidarizează cu cei care pierd constant din drepturile câştigate până acum?
O ţară în care, într-un singur an, conform raportului prezentat de procurorul general, au fost înaintate spre soluţionare dosarele a circa două milioane de persoane, dar n-au fost instrumentate nici măcar 100.000. Dintre acestea, dosarele de corupţie, fenomen cu care pretindem că ne luptăm din greu, reprezintă o pondere absolut nesemnificativă.
Guvernul fără legătură cu ţara tot profeţeşte anapoda, se lamentează, ameninţă, schimbă conduceri de direcţii, agenţii şi servicii, dar nu făptuieşte nimic. Pentru că nu-şi cunoaşte adevăratele atribuţii şi pentru că nu ştie altceva decât să vorbească, anapoda, presei şi să-şi încaseze, la timp şi fără vreo reducere, salariile deloc meritate.
De curând, îmbăţoşându-se prosteşte, ca de obicei, premierul ameninţa băncile străine, spre hazul acestora, cu impozite pe măsura minţii sale, transformându-se hilar, din mocanul care este prin naştere, în urmaşul lui Robin Hood. El încă se mai crede primarul unui oraş de provincie, uitând că a devenit peste noapte, fără să viseze măcar, primul ministru al unei ţări membre a Uniunii Europene.
Prestaţia actualilor titulari de portofolii ministeriale se aseamănă cu aceea a unor oameni aflaţi pe marginea prăpastiei, în vreme ce premierul este deja cu un pas înaintea lor.
Cu atât mai cinic-amuzantă şi mai mincinoasă ni se pare luarea sa în calcul, de către Traian Băsescu, ca posibil candidat pentru Preşedinţia ţării. Profeţie care l-a înspăimântat chiar şi pe el, iar pe noi ne-a pus în situaţia de-a reacţiona asemenea reprezentanţilor băncilor străine care, dacă decid astfel, ne pot lăsa de izbelişte în orice moment, indiferent de tăria discursului peltic al unei trompete din care n-a rămas decât muştiucul.
Hanibal Giurgescu
