Acum 30-40 de ani, dar mai cu seamă în ultimii ani de domnie ai dictatorului Nicolae Ceauşescu, cuvântările şefului statului se dezbăteau la toate nivelele. Orice spunea el era preluat în toate adunările posibile. Desigur, obligatoriu, mai întâi media, cât era ea atunci, prelua temele principale, se stabileau direcţii, planuri de măsuri, se făceau analize, apăreau atitudini autocritice şi se întocmeau planuri de măsuri, urmate de angajamente.
Fără niciun fel de convingere, cuvintele secretarului general al PCR se discutau în toate colectivele, nu numai în adunările de partid, cum se mai spune astăzi.
Eu nu am cunoscut pe nimeni care să le considere, atunci, altceva decât nişte baliverne, dar, cu toate astea, lumea ajunsese să îl comenteze toata ziua pe preşedintele României de atunci.
Deşi sunt sigur că nu am halucinaţii, trăiesc aceeaşi situaţie. Orice face şi orice spune Traian Băsescu este discutat de toată lumea. Media, fără excepţie, ziarele, la fel, ba chiar şi oamenii în timpul lor liber, pentru că şedinţe, iată, nu mai sunt.
Diferenţa faţă de timpurile trecute este că în prezent se vorbeşte în contradictoriu, unii sunt pentru, alţii, împotrivă. Din păcate, şi atunci, şi acum, ce spune şeful statului nu prea ne ajută în viaţa de zi cu zi, decăt rareori.
Atunci, de ce comentăm, de ce ne certăm, de ce îi dăm atenţie? Nu ştiu, cred că cineva ne face farmece. Oamenii mai în etate îşi aduc aminte că înainte era obligatoriu. Foarte puţini aveau curajul să se opună pe faţă şi toată lumea vorbea în şoaptă, sau acasă.
Dar acum nu ne mai obligă nimeni, aparent, fiecare avem câte ceva de făcut, sau ceva mai util decât să comentăm clasa politică. Care, în ultimii 20 de ani, nu ne-a arătat nimic frumos. Ei s-au îmbogăţit, pentru ţară şi popor nu au făcut nimic în afară de a se face hoţi unii pe alţii, la infinit.
De ce totuşi muşcăm din momelile astea? Eu cred în farmece.
Horia Tabacu
