Unităţile de măsură ale politicianului român de astăzi sunt nepriceperea crasă în vreun domeniu precis de activitate, tupeul fără de limite, transformat iute în insolenţă, incultura, agramatismul, setea de putere, priceperea la furtişaguri sau chiar la „tunuri” de proporţii şi, mai ales, impresia, devenită, în timp, convingere, că lumea începe şi se sfârşeşte cu el. Aşa se face că, invariabil, schimbările preconizate şi efectuate de o guvernare excelând în animale politice de felul celui descris mai sus nu determină altceva decât haos şi deteriorarea unor construcţii în care lucrurile funcţionează.
Asta se petrece în chiar aceste zile. Ţinta Guvernului Emil Boc a devenit administraţia, mai precis demolarea structurilor acesteia, printr-o politizare brutală şi generalizată. După ce şi-a tras aproape, prin dare şi luare de mită, mediul de afaceri, Puterea actuală doreşte şi subordonarea absolută a adminsitraţiei, unde să-şi plaseze activiştii, mărunţii donatori de campanie, lipitorii de afişe, cunoscuţii, amantele şi rudele mai îndepărtate, iar asta în primul rând că acolo sunt bani puţini, din punct de vedere legal, dar, prin matrapazlâcuri, ei pot fi considerabil înmulţiţi.
Problema n-ar fi atât de spinoasă dacă s-ar înlocui doar şefii de ieri cu trepăduşii de azi. Grav este că au fost puşi pe liber adjuncţii acestora, care erau, mai ales în domeniul financiar-contabil, oameni pricepuţi, cu experienţă vastă. Unii funcţionează pe aceste posturi de ani mulţi, au trecut prin toate guvernările de până acum, dar iată că ciuma pedelisto-pesedistă a reuzşit să-i disloce de la locurile lor, să le frângă o carieră întemeiată, adesea, pe competenţe reale.
Însăşi meseria de funcţionar al statului, pentru că este o meserie!, a fost pusă grav în pericol. Cei care se vor mai încumeta s-o practice vor şti, de la bun început, că nu pot ajunge, indiferent de merite şi de strădanie, decât cel mult şefi de serviciu. Pentru a avansa, e obligatoriu să intre în politică, adică, uneori, în conflict cu propriile crezuri. Dar, chiar dacă fac acest pas, riscă să nu stea în posturile pe care le-ar fi meritat decât un timp scurt, fiind apoi înlăturaţi, adică asumându-şi un risc pe care, normal, profesia lor nu l-ar presupune.
Este o schimbare profundă, evident nefastă, în principal de mentalitate, care va pune pe butuci, şi în prezent, dar mai ales în perspectivă, administraţia publică. Sunt convins că adle Băsescu, Boc sau Geoană n-au privit atât de departe, nu s-au gândit la consecinţe, dar răul, chiar dacă produs din superficialitate şi dorinţa golănească de arătate a muşchilor, a fost făcut. Şi nu este un rău oarecare, se va vedea.
Această acţiune imorală, sfidând statutul funcţionarilor publici, este, înainte de toate, una samavolnică, pentru care făptaşii vor fi nevoiţi să dea seamă, mai devreme sau mai târziu. Până una-alta, însă, ei jubilează, neînţelegând că vor fi privii care au să tragă ponoasele. Schimbările care se fac în această perioadă vor afecta activitatea în teritoriu a tuturor ministerelor şi agenţiilor guvernamentale, în plină perioadă dificilă, de criză, când e nevoie mai mult ca oricând de oameni pricepuţi şi experimentaţi, nu de novici experimentatori.
Structurile administrative ale statului, odată demolate, vor fi repuse cu mare greutate pe linia de plutire, mai ales că s-au creat şi premisele ca, la orice schimbare de guvern sau de majoritate parlamentară (care nu-s excluse, niciuna, poate chiar în acest an), truda sisifică de reaşezare a acestor structuri să fie reluată, mereu în pierdere, atât pentru stat, cât, mai ales, pentru cetăţean. Dar cine să se gândească la asemenea nimicuri?
Horaţiu Vlăsceanu
