Continuu prezentarea ineditului material al profesorului şi scriitorului sibian Ioan Radu Văcărescu. Geografia literară a acestuia, de o deosebită analiză, este vizualizată de autor, în cele ce urmează, prin cele cinci concepte explicate de el: regiunea culturală (mai poate fi numită şi arie culturală), difuziunea culturală, ecologia culturală, integrarea culturală şi peisajul cultural. De asemenea, în material se aduc referiri exacte la integrarea în conceptul de geografie literară a „Cercului de la Sibiu”:
„Variaţia spaţială a grupurilor culturale
Obiectul de studiu al Geografiei Culturale fiind variaţia spaţială a grupurilor culturale, de primă importanţă sunt cinci concepte în jurul cărora se desfăşoară temele de lucru ale acesteia. Acestea sunt: regiunea culturală (mai poate fi numită şi arie culturală), difuziunea culturală, ecologia culturală, integrarea culturală şi peisajul cultural. Fiecare dintre aceste concepte geografice conţine mai multe teme specifice. Iată, de exemplu, situaţia conceptului de regiune culturală: aceasta cuprinde trei tipuri distincte: regiunea culturală formală, adică o arie locuită de oameni care au unul sau mai multe trăsături comune, marca acesteia fiind omogenitatea (aspect mai degrabă abstract, decât concret); regiunea culturală funcţională, prin definiţie nonomogenă, însă organizată să funcţioneze politic, economic şi social; regiunea culturală vernaculară, adică o regiune percepută ca atare de locuitorii săi sau din afara acesteia şi căreia i se acordă, prin tradiţie şi notorietate, un nume distinctiv (de exemplu, în România, vechile „ţări” sau „ţinuturi”, ca Ţara Făgăraşului, Mărginimea Sibiului, Ţara Moţilor sau Ţara Bârsei, sau, în SUA, Dixieland).
De la o regiune vernaculară, ca spaţiu trăit şi perceput, până la un spaţiu imaginat, adică o juxtapunere a imaginarului cu vernacularul, nu mai este decât un pas. În acest caz, trecem dincolo de limitele clasice ale Geografiei şi intrăm în spaţiul Geografiei Imaginare, în care, pe urmele lui Michel Foucault, marele filosof şi geograf francez contemporan, intrăm în zona Geografiei postmoderne şi a Studiului Imaginarului, mai ales prin conceptul de heterotopie (hetero – altul, diferitul; topos – loc, spaţiu, inclusiv legătura cu ethnosul şi ethosul). În fond, Geografia ne permite nu doar studiul realităţii concrete, prin cunoaştere nemijlocită sau mijlocită prin modelul selectiv şi sintetic reprezentat de hartă, dar şi imaginarea altor spaţii, realităţi utopice sau heterotopice, pe o hartă imaginară.
Paleta este foarte largă, de la spaţiile utopice de tip Utopia lui Thomas More şi Noua Atlantidă a lui Frances Bacon la robinsonadele plecate de la Robinson Crusoe a lui Defoe şi la spaţiile heterotopice, juxtapuneri de imaginar şi real, spaţii literare sau filosofice, ca Macondo-ul lui Marquez, Yoknapatawpha lui Faulkner, Provincia de Sud-Est a lui Ştefan Bănulescu (Dicomesia), Spaţiul mioritic blagian sau Bărăganul lui Vasile Băncilă; dar şi heterotopii nenumite în mod expres, dar care există ca şi vector literar intrinsec: Bărăganul lui Panait Istrati, Sibiul Cercului Literar, Bucureştiul lui Mircea Cărtărescu etc.
Cu privire la celelate patru teme mari ale Geografiei Culturale, iată, pe scurt, despre ce este vorba. Temele Difuziunii Culturale se dezvoltă plecând de la ideea că o regiune culturală există prin comunicare şi contact între oameni, adică e un produs al difuziunii culturale, al răspândirii spaţiale a ideilor, inovaţiilor şi atitudinilor.
În acest cadru, există două tipuri principale de difuziune culturală: difuziunea expansivă (care poate fi stimulativă, ierarhică şi contagionară) şi difuziunea relocativă. Temele Ecologiei Culturale sunt legate de interrelaţionarea dintre culturi şi mediul fizic înconjurător, deosebindu-se determinismul ecologic, posibilismul ecologic şi percepţia ecologică, dar şi omul ca element modificator al mediului fizic. Fără discuţie, şi oricât ar respinge unii intelectuali de azi determinismul spaţial, legătura dintre om şi mediu este capitală. Integrarea Culturală pleacă de la ideea că faţetele culturii sunt, spaţial vorbind, interrelaţionate, adică integrate, şi cuprinde determinismul economic (pozitivismul logic vs cercetarea fenomenologică) şi determinismul cultural. Peisajul Cultural este văzut ca un peisaj artificial real creat de un grup de oameni în ideea locuirii unui spaţiu.
Fiecare spaţiu locuit se înscrie într-un anumit peisaj cultural, modelat pe suportul natural al unui loc distinct şi fiecare reflectă în mod unic cultura care l-a creat. Paul Vidal de la Blache spunea că „oricare peisaj umanizat are un înţeles cultural, ceea ce înseamnă că se poate citi un peisaj la fel cum citeşti o carte. Peisajul cultural este autobiografia noastră colectivă şi vizibilă, reflectându-ne gusturile, valorile, aspiraţiile, ca şi spaimele, în forme tangibile”. Peisajul Cultural este variat şi complex şi conţine trei categorii de elemente şi fenomene, legate de modelul aşezărilor, modelul diviziunii teritoriale şi modelul arhitectonic (acesta din urmă cuprinzând atât arhitectura folclorică, cât şi cea profesională).
Astfel, rolul Geografiei Culturale ne apare cu pregnanţă şi poate fi formulat simplu şi distinct astfel: în contextul globalizării lumii contemporane este esenţială cunoaşterea detaliată a părţilor care compun această lume şi care formează întregul cultural universal, prin ceea ce este diferit sau asemănător, de la o regiune la alta, ca şi acceptarea diferenţelor, prin toleranţă şi spirit umanist, dar în contra globalismului uniformizant, în ideea localismului creator, la care se adaugă înţelegerea funcţionării mecanismelor sociale şi culturale, în fond a lumii reale în care trăim, o lume construită, la bază, pe interacţiunea complexă a individului cu alt individ.
Sibiul, ca spaţiu distinct şi original
Ca atare, antologia noastră are, înainte de toate, un interes cultural, acela al reprezentării unei forme culturale de prim ordin, poezia (sau, mai bine, literatura), în cadrul unei arii culturale de rezonanţă, Sibiul şi regiunea înconjurătoare. Pe scurt, plecând de la aceste consideraţii de geografie culturală, Sibiul ne apare ca un spaţiu distinct şi original: prin geografie, istorie, arhitectură, influenţe primite şi difuzate, arie periurbană românească şi săsească etc. (Europa Centrală/europenism, cetate medievală, capitală a Transilvaniei, mixtum compozitum de populaţii şi civilizaţie, cultură de extracţie germană, gotic şi, mai ales, baroc, „Viena mică”, bresle, urbanitate şi civilitate, tradiţie şi conservatorism, inovaţie şi modernitate, civilizaţie românească veche şi de mare impact, mai ales după secolul al XVIII-lea, scaunul metropolitan ortodox al Transilvaniei, amestec de piatră şi vegetaţie, legende urbane şi periurbane medievale şi moderne, lumea închisă a oraşului vs lumea deschisă din jur etc.).
Sibiul, cu împrejurimile sale cu tot, a fost întotdeauna unul dintre locurile privilegiate de pe harta geografică şi spirituală a României: poeţi născuţi în Sibiu (mai ales cei din generaţiile mai noi), poeţi care au locuit un timp mai îndelungat sau mai scurt în acest oraş şi care, indiferent de durata acestei perioade, au fost puternic marcaţi de aerul magic al locului, recunoscând ei înşişi cu diverse ocazii influenţa, de obicei benefică, a acestui spirit, a acestui ambient. Desigur, opiniile asupra unei astfel de întreprinderi de geografie literară diferă, mulţi autori fiind de părere că nu-şi are rostul un astfel de determinism geografico-literar.
Andrei Codrescu, poetul născut la Sibiu şi plecat în America, unde a devenit un autor de limbă engleză foarte cunoscut, are chiar un poem care face referire la o antologie apărută în SUA, în ideea geografiei literare, A Geography of Poets a lui Edward Field: „eroare mare, ed//care poeţi trăiesc acum/ unde spun că trăiesc/ sau de unde au plecat/ sau unde ar fi vrut// jumătate din cei din mijlocul ţării/ şi-au dus sentinţa în new york/ cealaltă jumătate în california// doar newyorkezii scriu/ ca şi cum ar fi din new york/ şi cei mai mulţi nu sunt// cei din california/ au fost răniţi altundeva/ când se simt mai bine/ sau când nu-şi mai pot plăti chiria/ o să se întoarcă acolo/ de unde au venit// aceasta este america/ eşti rănit unde te-ai născut/ şi faci din asta poezie/ cât de departe poţi ajunge de acasă/ mori undeva între drumuri//singura geografie a poeţilor/ este linia de autobuz Greyhound/compania General Motors ne conduce pe toţi/ or ibi bene ubi patria/ faci un bănuţ din nostalgie/ bun de rostogolit nu îndeajuns să trăieşti/ unii dintre noi am venit de foarte departe/ hărţile nu-s de mare ajutor”. Sigur, Codrescu este şi aici fascinat de problematica exilului, a străinului (a lui „alien”, una dintre cărţile sale numindu-se chiar „Alien Candor”), dar, dincolo de ambiguitatea textului său sau de îndoiala reţinută privitoare la geografia poeţilor americani, răzbat o candoare şi o nostalgie de mare vibraţie faţă de locul originar.
Marca lui Mircea Ivănescu
În acest context, un loc aparte în istoria spirituală sibiană îl ocupă prezenţa în oraş, datorită nenorocirilor vieţii şi prin graţie divină, a unui grup masiv de intelectuali, deveniţi apoi scriitori de prim rang în literatura noastră, adunaţi în jurul personalităţii lui Lucian Blaga, deveniţi rapid sibieni get-beget (ca şi Blaga, de altfel), fascinaţi fără excepţie de memoria culturală şi de magia burgului denumit altădată „Viena Mică”, rămaşi pentru totdeauna sibieni, oricare drum le-a fost aşternut apoi, în ţară sau în lumea largă, poeţi, prozatori, critici, eseişti care au creat Cercul Literar din Sibiu, acesta mai ales în jurul lui Radu Stanca, poetul cel mai reprezentativ al oraşului (sibian prin adopţie, loc unde a trăit aproape întreaga sa viaţă, prea scurtă din păcate), care au dat naştere „Revistei Cercului Literar”, grup devenit astăzi un mit al unui oraş mitic, un teritoriu etalonat cultural odată pentru totdeauna şi înscris pentru vecie în istoria literaturii noastre. În acest sens, să-l cităm pe unul dintre membrii Cercului, Nicolae Balotă:
„Oraşul în care ţi-ai trăit febrele şi ai avut revelaţiile adolescenţei, oraşul în care ţi-ai terminat ultimele clase de liceu, ţi-ai dat bacalaureatul, oraşul în care ai început studiile universitare, unde ai apucat pe calea academică şi ai avut câţiva din acei magiştri care ţi-au marcat viaţa, oraşul unde ai întâlnit acei prieteni pe care nu i-ai părăsit, nu-i vei părăsi şi nu te vor părăsi o viaţă întreagă – chiar şi atunci când vor trece dincolo vor fi alături de tine – care au ajutat la formarea ta, oraşul în care ai avut primele mari experienţe de ordin literar, artistic şi filosofic, în care ţi-ai început educaţia sentimentală, un asemenea oraş este un spaţiu privilegiat prin însuşi faptul că este oraşul începuturilor, un spaţiu iniţiatic. Sibiul este pentru mine un asemenea spaţiu, acest spaţiu”. (în „Euphorion”, noiembrie/decembrie, 2003).
O altă perioadă distinctă a istoriei literare sibiene este aceea de la sfârşitul secolului trecut, odată cu apariţia în literatură a unor nativi ai locului (născuţi la Sibiu şi în imediata vecinătate, cu alte cuvinte), alături de alţi scriitori veniţi la Sibiu (mai ales din nordul Transilvaniei) după reîmpărţirea teritorială din 1968 şi constituirea judeţului, cu instituţiile culturale adiacente cu tot. Abia odată cu această perioadă se poate vorbi de un grup masiv de scriitori sibieni născuţi în oraş sau în zona înconjurătoare, oameni care şi în momentul de faţă, fie că au rămas la Sibiu, fie că, pe parcurs, au ajuns în alte oraşe ale ţării, sau chiar în străinătate, dau un puternic accent original acestui spaţiu, oameni de „şcoală veche sibiană” aşa-zicând. Un rol determinant în acest context îl au tinerii scriitori ai Sibiului, din nou loc privilegiat pe harta literară a ţării, şi din acest punct de vedere. În acest context, marca distinctivă a poeziei sibiene este dată de stabilirea la Sibiu a lui Mircea Ivănescu, urmată de apariţia unei „şcoli de gândire” de neocolit în poezia românească contemporană”. (Ioan Radu Văcărescu)
Am lăsat intenţionat pentru ediţia următoare rândurile exprese ale scriitorului Ioan Radu Văcărescu dăruite „Cenaclului de la Păltiniş” pentru a putea lega laolaltă, într-un singur articol. minunatele poeme şi cuvinte întru memoria gânditorului de la Păltiniş.
Valentin Leahu
