Omul nu suferă pentru că Dumnezeu doreşte să se răzbune. Suferinţa nu e o muşcătură a lui Dumnezeu în om. Ea a luat naştere prin neascultarea omului de El. Astfel, putem spune că în Rai omul nu cunoştea suferinţa, ci doar iubirea.
Pentru cei mai mulţi oameni, suferinţa nu are nicio motivaţie spirituală şi de aceea omul nu-i găseşte niciun sens. A spune că din primirea suferinţei învăţăm să ne smerim, să ne cunoaştem propriile slăbiciuni şi să acceptăm mai uşor slăbiciunile semenilor, că învăţăm să ne sacrificăm pentru semenii noştri precum Hristos s-a jertfit pentru noi, pare absurd. Uităm că Dumnezeu nu e Părinte de ocazie. El nu face pauze în iubire. Acest lucru înseamnă că, dacă omul se uneşte cu Dumnezeu, El asumă suferinţa noastră.
Dar omul, pentru că se vede doar pe sine, vede în suferinţă un atac asupra persoanei. Vede în Dumnezeu o fiinţă care şi-a propus să-l chinuie, să nu-i dea linişte. Şi aşa ajunge să-L creadă pe Dumnezeu ca fiind nedrept. Cei înţelepţi, care au trecut prin suferinţe, niciodată nu s-au întâlnit cu un Dumnezeu mânios, duşmănos. Poate că s-ar fi ajuns să-L vadă aşa pe Dumnezeu, dacă ar fi încetat să-L iubească. Pare nefiresc ca un Dumnezeu care este iubire să ne cheme prin suferinţă către El. Dar nu este aşa. El ne cheamă din diverse situaţii. Iar noi în toate trebuie să dăm dovadă că-L iubim. Aşa că pe Dumnezeu ori Îl vrei în toate situaţiile, ori nu-L vrei deloc.
Ştiu, vor veni mulţi şi vor spune că prin apă nu poţi trece decât dacă te uzi. Cu alte cuvinte, e imposibil ca, atunci când suferi, să nu ai în tine dorinţa de a te revolta. Însă Petru merge la îndemnul lui Hristos pe apă. Numai când se îndoieşte, se afundă. Deci, atâta timp cât Hristos ne cheamă la El şi prin suferinţă, nu trebuie să ne simţim nedreptăţiţi, nu trebuie să ne uităm în stânga şi în dreapta să vedem ce se întâmplă cu ceilalţi, ci mergem spre El. Nu ne oprim şi nu ne plângem. Pentru că trebuie să ştim că, îndreptându-ne spre El, ieşim biruitori. „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan, 16,33). (A.M.)
