„Omul este ceea ce gândeşte, deci gândiţi-vă la suprem”. (Vedanta)
„Când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii cărora le place să se roage pentru a fi văzuţi de oameni. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie uşa şi roagă-te Tatălui Tău, care este ascuns, şi Tatăl Tău, care este în ascuns îţi va răsplăti.”
„Când vă rugaţi, nu spuneţi cuvinte de prisos ca păgânii, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie.” (Matei 6: 5,6,7,8)
„ Dar vine ora, şi ea a venit deja, în care adevăraţii adoratori se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr. Dumnezeu este spirit şi adevăr şi cine se închină Lui trebuie să se închine în spirit şi adevăr“. (Ioan 4, 23, 24)
Am primit toţi, mai mult sau mai puţin, o idee falsă cu privire la felul în care să ne rugăm şi a rolului rugăciunii în viaţa noastră. Autorităţile bisericeşti au indus opinia că pentru a ne ruga trebuie să luăm o anumită atitudine şi să folosim cuvinte speciale. Totuşi, Iisus a spus clar cum trebuie să ne rugăm, după cum se poate vedea din textele evangheliilor citate mai sus. În acest sens există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi: „Într-o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: „Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!”.
Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice. Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-i învăţă rugăciunile care se făceau obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise. Puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul. „Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-aţi dat – strigară ei când s-au apropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneţi o dată!”.
Episcopul, cu un sentiment de teamă şi de respect, le răspunse: „Fraţii mei, puteţi să vă rugaţi şi de aici înainte aşa cum v-aţi rugat în trecut!”. Se pare că povestea este bazată pe fapte autentice şi că are aşadar o bază istorică. Din anumite documente ar reieşi că episcopul i-a întâlnit pe cei trei călugări pe parcursul călătoriei sale de la Arhanghelsk la mânăstirea Solovetk de la gura fluviului Dvina. Considerându-L pe Dumnezeu ca pe o forţă exterioară lor, oamenii au recurs la rugăciune, ca mijloc de a intra în legătură cu Dumnezeu. Rugăciunea este credinţa în acţiune. Este cea mai puternică formă a gândirii. Ca orice energie, ea poate fi periculoasă, căci dacă nu se observă ştiinţific funcţionarea şi mecanismul ei, se pot obţine efecte dezastruoase. În privinţa întrebării dacă prin rugăciuni şi sacrificii se poate obţine de la Dumnezeu favoruri speciale, se poate răspunde prin da sau nu.
Omenirea a trecut deja de faza copilăriei şi poate suporta o examinare subiectivă a acestui subiect. Totul are importanţă în univers; apariţia şi dispariţia unei flori sau a celei mai mici insecte produce vibraţii infinite. „Nici o pasăre nu cade fără ştirea Tatălui”, spune Evanghelia. Omul care, de pildă, cere propria sa vindecare sau a altei persoane iubite, ignoră consecinţele dorinţei sale: de fapt, omul nu poate cunoaşte niciodată ceea ce cere. Dacă vindecarea pe care o cere este înscrisă în manuscrisul divin, va fi obţinută, nu pentru că a cerut-o, ci pentru că era necesară vieţii; dacă însă moartea este reclamată de viaţă, moartea va fi aceea care va veni.
Înseamnă din această cauză că rugăciunea a fost făcută în zadar, că este inutilă? Nicidecum: nimic nu este zadarnic sau inutil. Ea are însă alt scop decât cel pe care-l credem, iar acest scop constă în evoluţia noastră în viitor. Un înţelept spunea că important nu este atingerea scopului, ci străbaterea căii care duce la acel scop. Oricât de interesată ar fi rugăciunea, ea apropie pentru un moment creatura de Creatorul său şi, din acest scurt contact, fiinţa devine mai bună şi mai purificată. (A.M.)
