Editorial: Prostia din fotbal. În atenţia procurorilor

Mă uit la fotbal. Ca toată lumea şi chiar puţin mai mult. Îmi place jocul, dar şi mai mult îmi plac culisele. Cu cât privesc mai mult, de zeci de ani, cu atât îmi dau seama ce naivi sunt oamenii din acest domeniu.

Chiar şi gazetarii şi, mai ales, comentatorii. Observ că, în ultimii ani, în timpul unei transmisii directe, scorul nu se afişează pe ecran. Probabil din motive de raiting, pentru ca cei ca mine, care vor să ştie mai mult scorul, să fie obligaţi să rămână pe postul respectiv, ajutându-l în audienţă. Fără a vedea scorul, îmi dau seama cine conduce, sau cum curge jocul.

Crainicii comentează subiectiv, după scor. Laudă pe cine are avantaj (respect maxim, domnule Cristian ţopescu!), fără a avea şi ei nişte minime păreri. Mai târziu, după încheierea meciului, patronii, sau pre- şedinţii de cluburi, se entuziasmează, sau înjură arbitrii, doar în funcţie de rezultat. Mircea Rednic şi Meme Stoica (îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva) mi se par singurii lucizi care fac excepţie.

Oamenii aceştia din fotbal, care trăiesc împreună şi cu atâţia bani, mi se par foarte naivi. Ei nu se descurcă nici de la o săptă mână la alta. Probabil că aşa îşi fac şi aranjamentele, cu naivitate, sub imperiul ultimului rezultat. Ca şi cum un ofsaid sau o bară le-ar schimba lor viaţa, până la etapa viitoare.

Până una, alta, aceşti oameni, naivi cum îi văd, poate, doar eu, ne fac viaţa, ne dau subiecte de dispută şi, câteodată, văd la generaţii mai tinere, de bătaie. Nu înţeleg cum au putut ei intra în atenţia procurorilor. Aceştia sunt confruntaţ i, dacă problemele s-ar pune mai în serios, cu situaţii grave. ştiu şi ei pentru că se fură de 20 de ani în România şi încă nu a fost nimeni condamnat.

Cunosc şi eu câţiva procurori mai tineri. Chiar dacă ei nu au instrumentat dosarele cele mai importante, ştiu cât de grave, pardon, delicate, sunt acestea. şi ei ştiu că probele „din fotbal” aproape nu există. Dar îşi fac o treabă de rutină, până când ne-om potoli.

În copilărie am ţinut cu Dinamo, acum ţin cu Steaua. Poate un egal?

Horia Tabacu