Toţi cei care nu stăpânesc bine un domeniu sunt predispuşi la improvizaţie. (Nu vorbesc de improvizaţia muzicală, din jazz, de pildă, care e probă de virtuozitate.) Improvizaţia ţine, pe termen scurt, locul lucrului făcut temeinic. Dar o face prost, fără reguli precise, fără finalitate predictibilă.
Guvernul Emil Boc, dar şi partenerii lui sociali, fac asta de peste patru luni. Mai exact: fac doar asta. Executivul aflat încă la putere şi-a început prestaţia jalnică emitând legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul, anulată pe motiv de neconstituţionalitate. A fost prima ispravă a unui grup de lucru cu lucrători de duzină, condus de un jurist, care mai e şi doctor în drept constituţional. O ruşine de care nu va scăpa toată viaţa. După o perioadă de bâjbâială continuă, tandemul PDL-PSD a decis luarea taurului de coarne, adică politizarea administraţiei publice locale. Tot hei-rup-ist, tot nesocotind legile şi cutumele. Au fost demişi şefii instituţiilor care urmau să pună în operă mult-proclamata descentralizare, ei aflându-se, în clipa de faţă, în perioada de preaviz.
S-au stabilit deja comisiile care să se prefacă a-i examina şi ierarhiza pe noii stăpâni, numiţi, în afara oricărui concurs, după o negociere la sânge între organizaţiile judeţene de partid, s-au stabilit datele când simulacrul de examen va avea loc, în fine, toate amănuntele unui jaf politic în bună regulă. Atâta doar că, sesizată de Opoziţie, Curtea Constituţională a stopat şi această nouă tentativă haiducească, stabilind, definitiv şi executoriu, că legea care a stat la baza acestei acţiuni de bulversare administrativă încalcă regulile constituţionale. Aşa că totul este anulat. S-a lucrat zadarnic, au fost stresaţi mii de oameni, iar rezultatul este acela că Guvernul a mai cauzat o criză inutilă. Ieşirea din ea va determina un alt haos, cu care am început să ne deprindem, el fiind principala caracteristică a actualei Puteri bicefale şi multicraniene.
Dar nici sindicatele nu se lasă mai prejos. Conduse de alţi politruci, produc un pic de răzmeriţă pentru a culege un potop de furtuni. Cei din învăţământ au devenit deja de poveste. De fapt, de râsul lumii. Toată tevatura legată de o posibilă grevă generală a fost o simplă mascaradă, jucată prost de nişte actori amatori, îmbătrâniţi într-ale cabotinajului. Întâi de toate, momentul declanşării presupusului conflict de muncă a fost (intenţionat?) prost ales: tezele naţionale. S-a sugerat prin asta că se loveşte direct în copiii aflaţi în faţa unei probe importante. Aşa că şi reacţiile părinţilor, şi ale politicienilor au fost pe măsură.
Normal ar fi fost ca greva să fie declanşată în orice moment, pe termen nelimitat, până când Guvernul va trece la respectarea legii pentru care şi-a „asumat eroarea” Traian Băsescu. O soluţie ar fi fost ca însuşi preşedintele aflat în eroare să plătească drepturile cadrelor didactice, căci se vede limpede că ar fi avut de unde, la familia bogată pe care o are. Nimeni n-ar fi acuzat profesorii că se răzbună pe elevi, ci doar că solicită să fie respectată, în statul lor, o lege a respectivului stat. Ce-au obţinut? Absolut nimic, în afară de dispreţul opiniei publice, de care, şi aşa, mulţi erau acoperiţi. Au făcut ceva valuri, şi-au arătat muşchii, n-au anulat, ci au suspendat greva, lăsând totul în coadă de peşte.
Un asemenea Guvern bâlbâit şi asemenea sindicate peltice să alunge, cât mai grabnic, criza din România? Mai curând au s-o agraveze, aşa cum se şi vede, de altfel. Puterea judecătorească şi-a dovedit, pe de altă parte, onestitatea, stopând un abuz incalificabil. Poate de asta nu e deloc agreată de cei care vor să conducă discreţionar ţara, fără de reguli, prin fărădelegi.
Horaţiu Vlăsceanu
