STATISTICI. România rămâne o ţară în care mii de familii sunt zguduite de violenţe. O demonstrează cifrele, ce contabilizează adevărate drame. În 2008, 8.500 de femei abuzate fizic de partenerii lor au depus plângere la Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei.
“Atragem atenţia asupra tuturor persoanelor care sunt în apropierea unor astfel de cazuri să ia atitudine, victimele să capete curaj şi să discute despre aceste probleme”, a declarat Mihaela Mostavi, preşedinte ANPF. Strigător la cer este că statisticile arată altceva. De la începutul lui 2008, peste 800.000 au îndurat bătăi crunte sau au fost violate. Cu alte cuvinte, doar 1% au avut tăria să-şi spună povestea. Trist este că se poartă aşa şi băieţii tineri care, în loc să se civilizeze şi să fie atenţi cu partenerele lor, fac tot ce au văzut acasă, unde tata a bătut-o toată viaţa pe mama, iar ea nu a îndrăznit să spună nimic. Periculos este că faţă de 2007, anul trecut numărul femeilor bătute de soţii sau iubiţii lor a crescut cu 25%. 650 au luat cu ele ruşinea în mormânt. Şi la nivel mondial, o femeie din trei este agresată. “185 de ţări au ratificat convenţia pentru eliminarea discriminării femeii. Cu toate acestea, estimările ONU arată că abuzurile violente nu numai că persistă, dar sunt în creştere”, a declarat Marlene Francois Lays, reprezentantul ONU pentru populaţie. (O.M.)