Cui serveşte dezincriminarea prostituţiei? (II)

Dezincriminarea prostituţiei, fără legalizarea ei este sistemul cel mai răspândit din Europa. Exemple: Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Cehia, Polonia, Marea Britanie etc. În ţările care practică acest sistem prostituţia este dezincriminată, adică nu este considerată infracţiune, dar nici ocupaţie legală nu este.

Din cauză că prostituţia nu este recunoscută legal, fiscul din aceste ţări nu încasează impozite pentru prostituţie, nici nu obligă practicantele la control medical. Bordelurile şi alte forme de prostituţie organizată sunt interzise, dar funcţionează din plin la negru sub diverse acoperiri (hoteluri, saloane de masaj, baruri, cluburi, cafenele, agenţii de escortă etc.). De asemenea se practică prostituţia în mod individual, la domiciliu sau în alte locuri. Autorităţile tolerează prostituţia, deşi nu este legală. Însă nici acest sistem nu este uniform. Mai curând pentru a salva aparenţele, unele ţări au incriminat prostituţia stradală (Franţa şi Italia), cu scopul de a determina prostituatele să profeseze în mod mai discret. Astfel, prin Legea nr. 239 din 2003 în Franţa a fost incriminată fapta de racolare pe stradă a clienţilor în vederea practicării de relaţii sexuale contra unei remuneraţii, pedepsită cu închisoare până la 2 luni şi amendă de 750 de euro.

În ţările unde prostituţia este dezincriminată şi tolerată este pedepsit proxenetismul. Însă şi în această privinţă există deosebiri importante de la o ţară la alta. Franţa are cel mai sever sistem de incriminare a proxenetismului şi traficului de persoane, în timp ce în alte ţări politica de reprimare a proxenetismului şi traficului de persoane este mai blândă, mergând până la toleranţă.

Ţările care au dezincriminat prostituţia fără a o legaliza sunt adevărate paradisuri pentru prostituate, proxeneţi şi traficanţii de persoane. Fenomenul prostituţiei este cel mai dezvoltat, iar numărul de persoane contaminate veneric cel mai ridicat. Prostituatele nu au niciun fel de drepturi, nicio protecţie legală, fiind total la cheremul proxeneţilor sau clienţilor care le folosesc. Mitul conform căruia dezincriminarea sau legalizarea prostituţiei ar scădea numărul de violuri şi cazurile de boli venerice este infirmat de realitatea din aceste ţări. Românii au aflat precis că violurile nu au dispărut în Italia.

Autorităţile tolerează totuşi acest fenomen deoarece industria sexului aduce profituri uriaşe celor implicaţi în aceasta. Profitorii industriei sexului influenţează chiar şi deciziile politice, iar banii obţinuţi sunt spălaţi şi rămân în economia acelor ţări. Deşi formal se pronunţă împotriva traficului de persoane, în realitate aceste ţări nu iau măsuri ferme de combatere a traficului, deoarece profită de pe urma lui, ca ţări de destinaţie. Explicaţia este aceeaşi ca şi în cazul muncii la negru. Deşi formal interzisă, munca la negru şi traficul de persoane în acest scop sunt tolerate deoarece aduc un avantaj economic ţărilor de destinaţie. Exemplele cele mai cunoscute pentru români în această privinţă sunt Italia şi Spania.

Dezincriminarea prostituţiei şi incriminarea cumpărării de servicii sexuale

Este un sistem relativ recent, promovat de Suedia din 1999 şi Norvegia de la 1 ianuarie 2009. Şi în aceste ţări bordelurile sunt ilegale, dar funcţionează sub acoperiri aparent legale. Practicarea prostituţiei nu este interzisă, dar nici legalizată. Ţările respective nu aprobă prostituţia, ci încearcă să o diminueze forţând scăderea cererii. Astfel, în aceste ţări este prevăzută ca infracţiune cumpărarea de servicii sexuale de către clienţii prostituatelor.

Se consideră că fapta unui bărbat de a cumpăra servicii sexuale este condamnabilă chiar în mai mare măsură decât a femeii care se prostituează, aceasta din urmă fiind adeseori constrânsă ori determinată de sărăcie, dar clientul nu. Experienţa suedeză a demonstrat că noua abordare a dat până în prezent bune rezultate, determinând reducerea însemnată a numărului de prostituate, scăderea imigrării ilegale şi traficului de persoane în scopul practicării prostituţiei. Din cauza legislaţiei menţionate, Suedia şi Norvegia au devenit mai puţin interesante pentru traficanţii de persoane şi proxeneţi. Incriminarea cumpărării de servicii sexuale în Suedia a fost cuprinsă într-o lege specială din 1999, iar în 2005 a fost încorporată în Codul Penal.

Astfel, Secţiunea 11 din Capitolul 6 al Codului Penal suedez prevede următoarele:
„Persoana care, în alt mod decât cele prevăzute anterior în acest capitol, obţine o relaţie sexuală ocazională în schimbul unei plăţi se va pedepsi pentru cumpărare de servicii sexuale cu închisoare de până la 6 luni sau cu amendă.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi dacă plata a fost promisă ori dată de către o altă persoană.”

Pe lângă efectul disuasiv al pedepsei, altminteri reduse, se pare că o contribuţie importantă la succesul sistemului suedez are şi teama bărbaţilor că fapta va ajunge la cunoştinţa publicului şi familiei. Soluţia nu pare pe gustul unora dintre bărbaţi, deprinşi în mod tradiţional să considere femeia ca obiect al plăcerilor, inferioară şi imorală, în timp ce ei sunt nişte fiinţe superioare şi cetăţeni onorabili.

V. Stănescu