Penticostarul este perioada dintre Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Duminica tuturor Sfinţilor (duminica de după Cincizecime), adica perioada de bucurie a Bisericii pentru Învierea, Înălţarea la cer a Domnului Hristos şi pentru Pogorârea Duhului Sfânt.
Tot Penticostar se numeşte şi cartea de slujbă care cuprinde toate rânduielile liturgice din această perioadă. Numele Penticostarului, „Pentikostarion”, i se trage tocmai de la perioada ale cărei cântări le cuprinde, numita cincizecime, iar in greceşte „pentikosti“. Penticostarul conţine „cântările de veselie ale Învierii lui Hristos în care se vădeşte pretutindenea bucuria cea mare a creştinului”, cântările pentru slujbele praznicului Înălţării şi pentru cel al Rusaliilor, precum şi pe cele ale duminicilor şi tuturor zilelor acestei perioade. „Autorul” Penticostarului este Biserica, sub ocrotirea şi în slujba căreia au ostenit toţi imnografii care şi-au adus aportul la alcătuirea cărţilor de slujbă de care ne folosim noi astăzi pentru a-L preamări pe Dumnezeu.
Între cei care au compus imne şi canoane ce intră în componenţa Penticostarului putem să-i amintim pe: Roman Melodul, Anatolie, Andrei Criteanul, Cosma de Mayuma, Gheorghe Nicomideanul, Nichifor Calist Xantupol (sec. XIV.), acesta din urmă fiind autorul Sinaxarelor Triodului şi Penticostarului. Penticostarul este una din cele trei cărţi de cult ce se folosesc în Biserică în cursul unui an bisericesc (Octoih, Triod şi Penticostar), având o structură asemănătoare cu celelalte două cărţi, cuprinzând (în special) cântările pentru slujbele de la Vecernie şi Utrenie. El începe cu cântările slujbei de la Sfintele Paşti, ce se continuă în toată Săptămâna Luminată, şi se încheie cu cântările slujbelor din Duminica Tuturor Sfinţilor. (A.M.)
