Referitor la conţinutul proiectului noului cod penal, comunicatul Guvernului din data de 4.12.2008, preluat de presa din întreaga ţară, informează, între altele, citez:
„În cadrul infracţiunilor contra familiei, au fost incluse, în plus faţă de incriminările existente astăzi, incestul şi o incriminare nouă – împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu”.
Nimeni nu a avut nicio obiecţie asupra acestei informaţii şi nu a cerut rectificarea ei, deşi era una falsă, de natură să dezinformeze publicul. Care public a considerat, desigur, că bine face proiectul că incriminează incestul.
Însă domnul ministru Predoiu ştia că informaţia este falsă, deoarece din proiectul codului fusese eliminată infracţiunea de incest (a se vedea proiectul, forma din 02.12.2008). Nu a cerut rectificarea comunicatului, pentru că aceeaşi informaţie falsă se regăsea şi în expunerea de motive a proiectului din 02.12.2008 (pagina 62, punctul 2.88), semnată de domnia sa şi de încă şase miniştri. Şi nu era singura informaţie falsă, după cum se va vedea în cele ce urmează.
Aşa că domnul Predoiu a lăsat lucrurile cum erau şi l-a convins pe premierul Tăriceanu să semneze, la rândul său, expunerea de motive a proiectului conţinând informaţii false şi să o trimită Senatului (a se vedea documentul 08b647EM.pdf, pagina 51, punctul 2.88):
Iată şi semnătura pe acest document (la pagina 63) a premierului Tăriceanu:
În februarie 2009, domnul Predoiu a convins şase miniştri din Guvernul Boc să semneze şi dânşii expunerea de motive la proiectul codului penal, ca avizatori, deşi documentul conţinea mai multe informaţii false, între care şi cea privitoare la incriminarea incestului (a se vedea expunerea de motive la proiectul codului penal din 25.02.2009).
În urma aprobării proiectului de către Guvern, premierul Boc a semnat, ca primarul (să ne ierte expresia), expunerea de motive la proiectul codului penal, având garanţia semnăturilor date de domnul Predoiu şi cei şase miniştri avizatori.
Iată ce conţine expunerea de motive înaintată de premierul Boc Senatului (document 09L064EM.pdf, pagina 47, punctul 2.88):
Acelaşi document mai conţine şi alte informaţii false, cum ar fi cele de la pagina 32, punctul 2.53:
Parcurgând proiectul codului penal aprobat de Guvernul Boc, se poate constata imediat că el nu conţine infracţiunea de furt cu consecinţe grave, nici infracţiunea de furt din casă şi din familie.
Din explicaţiile date la punctul 2.75 (pagina 41) rezultă că noul cod penal nu conţine schimbări semnificative ale conţinutului infracţiunilor de corupţie în raport cu prevederile actualului cod penal şi ale Legii nr. 78/2000. Cine citeşte aceste explicaţii va rămâne cu impresia că nu există niciun motiv de îngrijorare sau de critică în privinţa noilor reglementări în materia infracţiunilor de corupţie.
Examinarea proiectului conduce la concluzia că, dimpotrivă, au fost aduse modificări semnificative şi de fond, conţinutul infracţiunilor de corupţie suferind modificări concretizate în dezincriminarea faptelor de corupţie săvârşite de categorii largi de persoane şi reducerea drastică a pedepselor aplicabile infracţiunilor, cu consecinţe şi asupra duratei termenelor de prescripţie a răspunderii penale. Prin urmare, expunerea de motive dezinformează în privinţa unora dintre reglementările din proiect care au suscitat cele mai severe critici din partea societăţii civile.
La punctul 2.72, de la pagina 40-41 expunerea de motive omite să explice motivele extinderii conţinutului infracţiunii de ultraj judiciar asupra poliţiştilor şi jandarmilor (aşa cum prevede proiectul), arătând că infracţiunea respectivă ar exista numai în cazul judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor.
În mod surprinzător, expunerea de motive nu conţine nicio menţiune sau explicaţie cu privire la raţiunile ce au stat la baza dezincriminării prostituţiei, chestiune sensibilă pentru opinia publică, deşi în cazul altor infracţiuni, cu impact mai redus, au fost date explicaţii asupra motivelor dezincriminării.
De asemenea, expunerea de motive nu conţine nicio menţiune cu privire la dezincriminarea seducţiei şi raţiunile care au stat la baza acestei decizii.
Expunerea de motive conţinând aceste informaţii nereale şi omisiuni care induc în eroare în privinţa unor reglementări vehement contestate ale proiectului codului penal se încheie (la pagina 59) cu solicitarea adresată Parlamentului de a dezbate proiectul în procedură de urgenţă şi semnătura premierului Emil Boc:
Faţă de cele expuse mai sus se nasc, în mod inevitabil, mai multe întrebări:
1. Cum este posibil ca un ministru de Justiţie să semneze în două rânduri, la interval de două luni, un document oficial important cuprinzând informaţii neadevărate şi să îl prezinte Guvernului ca fundamentare pentru aprobarea unui proiect de cod?
2. La ce serveşte cohorta de peste 400 de angajaţi ai Ministerului Justiţiei, din care majoritatea sunt plătiţi în mod nejustificat cu salarii grase de magistrat, dacă proiectele de lege de maximă importanţă sunt elaborate ca în cazul de faţă?
3. Cum este cu putinţă ca 12 miniştri şi doi premieri să nu observe neconcordanţa dintre expunerea de motive şi conţinutul proiectului codului penal şi să semneze doar pe încredere?
4. Cum este posibil ca în două avize succesive Consiliul Legislativ să nu observe şi să nu semnaleze asemenea nereguli?
5. Cât de temeinică a fost dezbaterea proiectului codului penal de către cele două guverne, din moment ce nimeni nu a sesizat aspectele menţionate şi nici chestiunile de fond care mai apoi au stârnit reacţii negative în opinia publică?
6. Cum se explică faptul că neconcordanţele dintre expunerea de motive şi proiect se referă tocmai la acele reglementări care au stârnit critici vehemente după ce au ieşit la iveală?
7. Câtă încredere mai pot avea cetăţenii în competenţa şi responsabilitatea celor care elaborează şi aprobă legile în România?
Fără a scuza cele două guverne care au adoptat proiectele de coduri, în mod realist trebuie să admitem că parcurgerea a mii de articole cât însumează proiectele este o imposibilitate în cadrul unei singure şedinţe de guvern. De aceea, decizia guvernelor s-a bazat aproape în exclusivitate pe informaţiile cuprinse în expunerile de motive ale codurilor, semnate de ministrul Justiţiei şi de miniştrii care au dat avize. Dacă ministrul Justiţiei atestă în scris şi sub semnătură că reglementarea infracţiunilor de corupţie propusă în proiect nu aduce modificări de fond comparativ cu reglementările în vigoare, cum putea să nu fie crezut?
Expunerea de motive este actul prin care iniţiatorul îşi asumă conţinutul proiectului de lege şi pe care îşi pune semnătura.
Expunerea de motive reprezintă un document de cea mai mare importanţă, a cărui întocmire este obligatorie conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Ea trebuie să cuprindă fundamentarea, motivarea şi explicarea conţinutului proiectului de act normativ. Conform articolului 31 alin. (2) al Legii nr. 24/2000, expunerea de motive trebuie să se refere întotdeauna la forma finală a proiectului.
Expunerea de motive are şi menirea de a servi, îndeosebi în cazul legilor importante cum sunt codurile, la înţelegerea şi interpretarea corectă ale dispoziţiilor legii în procesul aplicării lor în viitor, în care scop ea trebuie publicată în Monitorul Oficial.
În raport cu aceste exigenţe, includerea unor informaţii false în cuprinsul expunerii de motive la proiectul unui cod este un lucru extrem de grav şi de neconceput, putând genera o decizie greşită asupra proiectului, lucru ce s-a şi petrecut prin aprobarea proiectului de către două guverne.
În altă ordine de idei, atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări într-un înscris oficial (în speţă expunerea de motive la proiectul codului penal), cu prilejul întocmirii lui, constituie infracţiunea de fals intelectual prevăzută de articolul 289 din Codul Penal, iar folosirea unui asemenea înscris constituie infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul Penal. Este o chestiune asupra căreia Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să se sesizeze din oficiu.
Admiţând că în speţă nu ar fi vorba de un fals, ci numai despre o incredibilă incompetenţă şi crasă lipsă de responsabilitate, faptele ministrului Cătălin Predoiu nu sunt mai puţin grave.
De la înălţimea unei asemenea funcţii, domnia sa nu va putea invoca niciodată necunoaşterea dispoziţiilor legale privind tehnica legislativă şi nici nu va putea da vina pe vreo dactilografă sau alt ţap ispăşitor.
Cum ar putea găsi scuze sau justificări domnul ministru pentru faptul că în interval de trei luni (noiembrie 2008 – februarie 2009) nu a catadicsit să citească expunerea de motive şi textul proiectului de cod penal, dar în schimb şi-a pus semnătura fără ezitare pe documentul oficial fals de două ori, inducând în eroare opinia publică, două guverne şi doi premieri care i-au acordat încredere totală?
Cum ar putea să justifice faptul că în aceste condiţii s-a dedicat aburirii opiniei publice despre cât de bune sunt proiectele de coduri şi cum ar trebui să fie adoptate urgent, fără dezbateri, de frica unor pretinse constrângeri ale Comisiei Europene?
Dacă nimeni nu s-a sesizat despre aceste lucruri până în prezent, este dreptul meu, în calitate de cetăţean şi contribuabil de rând, să-i spun domnului Predoiu că a dezonorat în mod lamentabil funcţia de ministru al Justiţiei, a discreditat Guvernul din care face parte şi a pus sub semnul întrebării calitatea proiectelor de coduri.
Din pricina aceasta, domnul Predoiu va rămâne în istorie, dar nu cu aură de mare legiuitor, ci ca o pată ruşinoasă pe obrazul justiţiei din România.
Dacă mai are vreo fărâmă de onoare, ar trebui să ştie ce-i rămâne de făcut.
V. Stănescu
