Boala reprezintă, în afara conţinutului său psihosomatic, o situaţie existenţială diferită de cea normală trăită de individ pînă la apariţia ei. Omul devenit bolnav îşi pierde unul dintre atributele sale fundamentale, starea de sănătate, care îi condiţionează o adaptare normală la exigenţele mediului, inclusiv cele autoimpuse, şi este sinonim cu o stare de confort psihic şi somatic.
În acelaşi timp, odată cu perceperea apariţiei bolii (în cazul în care aceasta este de durată sau se exprimă cu brutalitate la nivelul subiectivităţii individului, acesta anticipează şi o serie de ameninţări la adresa integrităţii sau capacităţii sale fizice, mergînd pînă la pieirea sa, mai ales dacă informaţiile sale despre cazuri similare îi sugerează astfel de posibilităţi. În cîmpul vieţii sale socio-profesionale şi familiale apar, de asemenea în caz de îmbolnăvire gravă, fisuri capabile să se adâncească şi să-1 facă pe bolnav să-şi modifice, statutul şi rolul său la nivelul grupului,
Boala generează stres psihic prin două mari grupe de agenţi stresori: situaţie esenţială de impas creată prin apariţia, desfăşurarea şi consecinţele bolii şi discomfort psihic şi somatic reprezentate de un cortegiu de suferinţe fizice şi psihice inerente.
Referitor la stresurile psihice generate de situaţia de bolnav acestea sunt numeroase şi variate. Pe lîngă cele de ordin general, derivate din situaţia de bolnav , ele pot fi extrem de specifice, atît în legătură cu natura bolii (de exemplu un infarct miocardic înseamnă altceva decât un ulcer) cât şi cu coordonatele psihice ale bolnavului. Acestea din urmă privesc tipul de personalitate, dar şi situaţia concretă existenţială a individului în momentul declanşării bolii, ca de exemplu, apariţia unei afecţiuni benigne înaintea unui moment important, al unei premiere sau concurs, având perspectiva unei afirmări meritate, etc. Conştiinţa bolii cu anticiparea suferinţei fizice aflate la începutul ei sau trăirea ei directă, în momentele de vârf ale evoluţiei, ca şi evaluarea a consecinţelor de ordin somatic dar şi social ale bolii, crează la orice individ premisele unui stres psihic major şi de lungă durată.
În funcţie de cunoştinţele medicale ale bolnavului şi de propria sa experienţă de bolnav ori a celor apropiaţi lui, ca şi de momentul în care survine îmbolnăvirea, există o tendinţă naturală, proprie chiar celor mai instruiţi şi lucizi indivizi dar şi celor situaţi la polul opus al nivelului intelectual, ori cu tendinţa de autoamăgire, de a anima ori de a nega intrarea în situaţia de bolnav. În cazul patologiilor grave sau letale, odată ce diagnosticul este comunicat bolnavului, acesta prezintă, cel mai adesea, o serie de răspunsuri adaptative, cum ar fi: şoc/neîncredere; negare imediată şi parţială; mânie, revoltă, anxietate, depresie. Şi, de asemenea, o serie de răspunsuri maladaptative: negare excesivă, disperare şi depresie, căutarea de terapii alternative etc.
Boala este generatoare de mari frământări sufleteşti, soldate cu un evident stres psihic de durată, mai ales la indivizii care evaluează corect sau, mai ales, supraestimează problemele pe care li le va pune boala.
Cornel Bogdan
