În mod firesc, Poliţia are de-a face cu treburi serioase, chiar dacă ele nu sunt deloc curate sau frumos mirositoare. Vicepremierul Dan Nica, care este şi ministru de Interne, sublinia faptul că activitatea acestei instituţii nu trebuie făcută voit în văzul lumii, ci importantă este eficienţa sa.
Teoretic, respectivul politician are dreptate. Viaţa de fiecare zi ne arată însă că lucrurile stau cu totul altfel, mai exact spus invers decât declara cel care are în subordine Poliţia. Mai exact spus, aceasta a devenit un soi de informator al canalelor de ştiri, pe care le anunţă din vreme că se va produce un anumit eveniment – descindere, arestare etc. -, ba, mai mult, aşteaptă să sosească echipele de reporteri şi de operatori, amânându-şi treburile până când acestea sunt gata de lucru. Aşadar, după ce au avut şansa să vizioneze, în direct, o revoluţie, românilor li se oferă acum, pentru a traversa mai lesne criza care le răpeşte locurile de muncă şi le împuţinează considerabil veniturile, şi reprize de intervenţii poliţieneşti în direct.
Un asemenea mod de acţiune compromite grav credibilitatea Poliţiei, care e şi-aşa teribil de scăzută în ochii cetăţeanului obişnuit. Dar vicepremierul de care am amintit continuă să tacă, privind, probabil, şi el la faptele de vitejie atent pregătite ale celor pe care-i are în subordine.
S-ar putea vorbi, cu îndreptăţire, de o diversiune bine pusă la punct, care nu face altceva decât să abată atenţia omului de rând de la problemele reale şi grave ale ţării în clipa de faţă. Dar cine se pretează la aşa ceva? Oare chiar mogulii înfieraţi de preşedintele ţării? Sau, cumva, o goană bolnăvicioasă, cu efecte perverse, după rating? „Guguştiucii” din televiunile mari, cum îi numeşte Ion Cristoiu pe cei care, pretinzându-se a fi gazetari, nu înţeleg din asta decât să facă jocurile unuia şi altuia, au uitat cu totul de regulile de bază ale meseriei lor, care le cere să asigure o anumită ordine a priorităţilor ştirilor pe care le transmit, în funcţie de gravitatea acestora şi de impactul asupra vieţii reale a celor care le urmăresc.
Or, în condiţiile în care zeci de mii de oameni rămân fără slujbe, când sărăcia muşcă lacomă din existenţa cotidiană a tot mai multor concetăţeni, când firmele se închid, iar economia dă înapoi, când Guvernul ia peste noapte cele mai bizare şi mai haotice măsuri cu putinţă – nouă ni se bagă pe gât problemele unor arbitri, ale unor hoţi de maşini sau ale lui Gigi Becali. De ce l-ar interesa pe privitorul de ştiri, dornic de informaţii care-l privesc direct, faptul că i-a dispărut de sub nas maşina lui Andrei Hrebenciuc? Cine este, de fapt, tipul ăsta? Ce impact informaţional poate avea asupra telespectatorului sau a cititorului de ziare?
Poate că le lipseşte acestor gazetari un minim bagaj de cunoştinţe economice, poate că subiectele de acest gen li se par aride din cale-afară. Dar asta nu înseamnă decât că nu e pregătit să-i ofere celui care-l urmăreşte informaţiile de care acesta are, în mod real, nevoie. Iată, de pildă, o informaţie apărută recent, dar nebăgată aproape de nimeni în seamă: guvernul francez a decis să reducă TVA pentru restaurante la 5,5%, în schimbul diminuării preţurilor practicate de acestea şi a creării unor noi locuri de muncă, vreo 40.000. Se compară o asemenea măsură cu aceea a impozitului forfetar, de la noi? Nu e greu de dat un răspuns. Mult mai greu e să încerci să-l cauţi şi să doreşti cu adevărat să spui lucruri de interes general.
Prin tematica abordată şi prin senzaţionalismul dizgraţios pe care-l oferă, televiziunile, în primul rând, demonstrează că nu cunosc, dar nici nu sunt interesate să afle, agenda preocupărilor celor cărora pretind a li se adresa.
Hanibal Giurgescu
