Posesorii adevărului absolut nu există în realitate. Cei care se închipuie a fi astfel au probleme de calibrare a propriei personalităţi. Este evident că se înşală. Dar ei nu-şi dau seama de asta. Ceea ce îi scoate, în ochii celorlalţi, în afara normalităţii.
Asta înseamnă că, de fapt, vorbesc singuri şi sunt tot singurii care se ascultă. Ba poate că se şi admiră, în secret sau de-a dreptul în public. Ei ştiu întotdeauna ce-i bine şi ce-i rău. Nu se-ntreabă şi nu socotesc. Ei decid. Nu doar pentru ei, ci pentru toţi.
Am citit cu surprindere o recentă afirmaţie a lui Mircea Mihăieş, intelectual cunoscut, chiar dacă şi recunoscut ca fiind unul „de casă”, fapt dovedit şi de funcţia sa de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, apărută într-un cotidian central. Referindu-se la Ion Iliescu şi la Crin Antonescu şi dorind să evidenţieze apropierea morală şi ideologică dintre cei doi, Mihăieş scrie aşa: „Amândoi şi-au fixat pe chip masca infailibilă a politicianului sărac şi cinstit. Aceste virtuţi asimetrice impresionează, desigur, prostimea…”.
De cine o fi reprezentată, în mintea acestui neobosit mâncător de bani publici, „prostimea”? Nu cumva tocmai de aceia din ale căror impozite îşi iau salariile – de şef de instituţie a statului, dar şi de profesor? Să vorbeşti despre „prostime”, cu senitătate incoştientă, în veacul XXI, este semn că trăieşti într-o altă lume, dar mănânci (bine şi mult) în aceea plină de „prostime”. Numai acela care se crede singur deţinător al adevărului absolut poate, cu subînţeleasă emfază, o astfel de afirmaţie.
Dar şi unii (destui) dintre politicienii „de meserie” (şi Mihăieş este, desigur, tot un politruc, dar unul amator şi, implicit, profitor al datului cu părerea într-o singură direcţie) s-au obişnuit să lanseze fraze ce nu-şi aşteaptă replica, părând imposibil de contrazis – în opinia lor -, căci adevărul absolut le e la îndemână. Iată, de pildă, Valeriu Stoica este absolut sigur că PSD nu se va despărţi de PDL, cu care împarte (inegal) actuala guvernare, pentru că „ar ieşi şifonat”. Dar PSD, nu şi partenerul! Sau nu ambii. Nu, susţine fără drept de replică fostul liberal, doar PSD! Şi cu asta, basta.
Interesant mi s-a părut şi monologul ministrului Marian Sârbu, specializat în negocieri fără sfârşit şi fără orizont, în ziceri bolovănoase şi fără conţinut. L-am auzit adresându-se, de curând, funcţionarilor publici, dar parcă vorbea în oglindă, la un pas de autism: „Nu este anul grevelor, al protestelor inutile, al ieşirilor gratuite pe străzi…”! Iată-l, aşadar, pe ministrul Muncii făcând agenda sindicatelor, adică a unui presupus partener. Ar fi trebuit, poate, să primească, drept răspuns, o replică de genul: „… dar nu-i nici anul negocierilor de faţadă, al bugetelor greşit construite, al sacrificiului celor mulţi, care întreprind ceva pe altarul bunăstării celor puţini, guralivi, incapabili, dar plini de tupeu – adică pe altarul actualilor guvernanţi”.
Corului de care vorbeam, al deţinătorilor adevărului absolut, se adaugă (s-ar fi putut altfel?) şi şeful statului, care, apărându-l admirativ pe miliardarul Puiu Popoviciu, care nu face parte din vreun sistem ticăloşit, ci e un soi de arhanghel al investiţiilor în folosul naţiunii, spune că acesta n-a comis niciun fel de crimă investind pe un teren obişnuit în mod ciudat (ca să nu zicem fraudulos), ci „asta este impresia populară şi e greşită”.
Tot în urma unei „impresii populare”, cum că ar fi bun de preşedinte, a ajuns Traian Băsescu la Cotroceni. Atunci, respectiva „impresie” nu era greşită. Astăzi, când fiica sa (care câştigă, conform propriei declaraţii, multe sute de mii de euro din activitatea de notar de ţară sau de avocat fără clienţi) locuieşte pe domeniul lui Popoviciu, „impresia populară” este una greşită. Nu spune de ce. Nici nu e cazul. Deţine, ca toţi cei aduşi de el la putere, adevărul absolut.
Horaţiu Vlăsceanu
