Încercarea de a consacra o întreagă viaţă atingerii unui unic scop are riscurile sale. Aceasta poate conduce la sacrificiul personalităţii şi vieţii private, la neglijarea familiei şi a prietenilor intimi. Reuşita devine astfel criteriul după care se măsoară valoarea existenţei.
Dacă ajung să fie în întregime devotate succesului, fiinţele acestea tind să-i folosească pe ceilalţi şi chiar să-i calce în picioare. Dacă o conversaţie, o reuniune li se par inutile pentru scopul pe care ele îl urmăresc, încep să se plictisească, incapabile cum sunt să recunoască valoarea în sine a unei întâlniri şi importanţa împărtăşirii aspiraţiilor şi experienţelor. Neînţelegând ceea ce înseamnă a trăi în calitate de simpli oameni şi văzând întotdeauna în munca lor ceva ce le propulsează şi le „ambalează”, ele sfârşesc prin a deveni asemenea maşinilor, reprimându-şi mereu orice sentiment, fie el de afecţiune sau de frică.
Adesea, ajung să piardă complet contactul cu viaţa obişnuită şi nu mai observă suferinţele altora. Fiind în întregime centrate pe scopurile lor, nu îşi mai tolerează asociaţii, reproşându-le că pierd timpul, că nu-şi pregătesc suficient întâlnirile, că nu se mai consacră în întregime scopurilor urmărite de organizaţia lor. Când cineva îşi identifică viaţa cu munca, atunci toate gândurile, toate emoţiile gravitează în jurul succesului personal. Cum ar putea un om, în aceste condiţii, să mai păstreze în inima sa vreun locşor pentru altceva? O mulţime de înzestrări rămân astfel necultivate, cum ar fi de pildă aceea de a face plăcere celorlalţi sau aceea de a se exprima într-un mod creator. Astfel, acesta sfârşeşte prin a se confunda cu ceea ce face, gândind: „Eu sunt comerciant, director, angajat, administrator…”
Ceilalţi nu mai pot intra în relaţie cu o astfel de persoană, decât prin intermediul rolului pe care îl au şi nu în calitate de fiinţe umane unice. Iar dacă într-o zi apare eşecul, dacă o slăbiciune a sănătăţii o forţează deodată să se retragă, atunci ea se pierde, lipsită fiind de mijloacele şi de motivaţia sa obişnuită de a trăi. Privată de singurul sens pe care ea îl acordă vieţii, genul acesta de persoană poate să fie efectiv răpusă de nereuşită. (A.M.)
