Sfânta şi marea zi de Joi. Ziua Cinei celi de Taină, ziua întemeierii celei mai mari Taine de pe pământ: Sfânta Euharistie prin care Hristos se dăruieşte întregii lumi cu adevărat Trupul Său şi cu adevărat Sângele Său. „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” ( Matei 26, 26-28).
Hristos împreună cu ucenicii Săi petrece ultimele clipe de dinaintea Patimilor Sale. Seară tainică, tristă, plină de durere. Astăzi, Domnul le dă ucenicilor exemplu desăvârşit al slujirii, spălându-le picioarele, învăţându-i că „Cel care vrea să fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35). Este de asemenea seară de adâncă rugăciune. Mântuitorul se roagă pentru toţi ucenicii Săi şi pentru toţi cei care vor crede în Cuvântul Lui „ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” ( In 17,21) şi le încredinţează porunca cea mai mare: porunca iubirii. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” ( In 13, 34-35). Şi El Însuşi împlineşte această poruncă prin acceptarea chinurilor morţii la care va fi supus începând din această seară. Joia Mare, noaptea petrecută de Iisus în grădina Ghetsimani, cu rugăciune şi sudoare prefăcută în picături de sânge.
Sfânta şi Marea zi de Vineri. Vinerea Neagră, ziua cea mai dureroasă din istoria creştinismului, ziua înfricoşătoarelor Patimi. Hristos este judecat şi condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevărului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu rănile batjocoririi de către ostaşi, singur şi părăsit de toţi, Hristos înfăţişează întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta. Pironit pe cruce, Hristos aşteaptă astăzi cu braţele larg deschise pe tot omul atins în inimă de durerea cumplită a păcatelor sale, precum pe tâlharul care strigă din adâncul fiinţei: „Pomeneşte-mă, Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta” (Lc 23,42) şi care primeşte vestea cea minunată a mântuirii: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai.” (Lc 23, 43).
Cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, neputând să îndure cumplita suferinţă, pământul se cutremură pătruns de fiorul înfricoşatelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfântă priveşte copleşită de durere către Fiul ei răpus de răutatea şi toate păcatele oamenilor, care îl ocărau până în ultima clipă. Hristos smerindu-Se şi iubind până în clipa morţii, rosteşte cutremurătoare rugăciune pentru cei ce-L vrăjmăşesc: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Lc 23, 34)
Astăzi încetează orice jertfă pentru că Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astăzi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Astăzi toţi credincioşii pătrunşi de dragostea pentru Hristos şi de suferinţa Lui se strâng în jurul epitafului aşezat pe masă în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului şi dau glas tânguirii îngropării, cântând laolaltă Prohodul. Zi de post negru, Vinerea Mare este prilej de profundă meditaţie şi adâncire a conştiinţei.
Sâmbăta Mare. Hristos stă aşezat în mormânt nou prin strădania lui Iosif din Arimateea. Astăzi se cântă: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus". Cu trupul în mormânt fiind, Hristos coboară cu sufletul în adâncul iadului, îi sfarămă porţile şi încuietorile şi îi scoate pe Adam şi pe Eva şi împreună cu ei pe toţi ce ce au adormit în nădejdea mântuirii. Pogorârea la iad a Mântuitorului este icoana prin excelenţă a Învierii în tradiţia iconografică bizantină, pentru că prin zdrobirea împărăţiei morţii, cu moartea pe moarte călcând, Hristos deschide porţile raiului tuturor celor ce şi-au pus nădejdea mântuirii în El şi dăruieşte din nou oamenilor şansa de a trăi laolaltă cu Dumnezeu, în Împărăţia Sa, aici pe pământ înlăuntrul nostru şi desăvârşit, nemijlocit, în viaţa cea veşnică, acolo unde „Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7,17).
Şi într-o astfel de stare, mărturisiţi Domnului prin Taina cea mântuitoare a Sfintei Spovedanii şi prin Împărtăşirea de Trupul şi Sângele Lui, putem şi noi să-L însoţim pe Hristos pe Calea suferinţei Crucii spre bucuria Învierii, de care să ne umplem sufletele în ziua cea minunată a Sfintelor Paşti. Hristos va să învie! (A.M.)
