Lansarea proiectului A.R.C.A. – Acţiuni de Regenerare a Comunităţii Armene

Asociaţia Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, în parteneriat cu Fundaţia Armeană Dumbrăveni, Primăria oraşului Dumbrăveni, Fundaţia Transylvania Trust și Folkeuniversitetet – Norvegia, anunţă lansarea, în aprilie 2009, a proiectului A.R.C.A. – Acţiuni de Regenerare a Comunităţii Armene (O colecţie muzeală organizată în cadrul Centrului Diversităţii Culturale, Dumbrăveni).

Durata proiectului este de 16 luni, va fi implementat în perioada aprilie 2009 – iulie 2010 și are o valoare financiară totală de 82.500 de euro. Din acest total, 72.500 de euro provin de la Fondul ONG din cadrul Mecanismului Financiar Spațiul Economic European, ca urmare a rezultatului concursului de proiecte. Scopul proiectului îl constituie conservarea şi promovarea moştenirii culturale a minorităţii armene din Dumbrăveni, pentru transformarea oraşului într-o zonă de receptivitate turistică şi stimularea primelor iniţiative locale de creştere economică şi de coeziune socială prin cultură. Oraşul a fost fondat de comunitatea armenilor şi beneficiază de un patrimoniu mobil şi imobil valoros şi surprinzător, proiectul adresându-se în primul rând comunităţii locale.

Principala schimbare propusă de proiect este transformarea oraşului Dumbrăveni într-o destinaţie culturală şi turistică, bazată mai ales pe recuperarea şi valorificarea patrimoniului cultural provenit din rândul tuturor comunităţilor etnice, ca spaţiu al dialogului intercultural. Implementarea proiectului este structurată pe două componente mari. Prima vizează restaurarea unor spații ale Castelului Apafi destinate colecţiei muzeale. Cea de-a doua componentă este înfiinţarea unei colecţii muzeale în Castelul Apafi care să valorifice patrimoniul cultural armean alcătuit din obiecte și un bogat repertoriu textual și imagistic deținut, în mare parte, de comunitatea locală armeană. Aceasta va beneficia de un design expoziţional modern şi de o strategie de management a colecţiei muzeale cu accent pe importanţa vizitatorului.

Pentru aceasta, în 2008, Consiliul Local al oraşului Dumbrăveni a hotărât înfiinţarea Centrului cu sediul în incinta Castelului Apafi – cea mai veche şi mai valoroasă construcţie monument istoric de secol XVI din Dumbrăveni – județul Sibiu. Centrul va fi administrat printr-un parteneriat public-privat, iniţiativă extrem de rară în România. Din punctul de vedere al politicilor culturale la nivel naţional şi european, iniţiativa se înscrie în contextul preocupărilor europene în domeniul Dialogului Intercultural şi al demersurilor Comisiei Europene către o Europă bazată pe cunoaştere. Asociaţia Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este singura organizaţie naţională care reprezintă, protejează, oferă consultanţă şi dezvoltă proiecte şi programe pentru muzee, galerii şi colecţii și care a inițiat, în anul 2008, un proiect pentru atragerea de fonduri externe în vederea realizării primei colecţii muzeale armeneşti ce va fi organizată în cadrul Centrului Diversităţii Culturale, din interiorul Castelului Apafi din Dumbrăveni, Sibiu. (V.R.)