Pe la mijlocul secolului al XII lea, pe fondul dominaţiei stilului romanic, a apărut un stil, denigrat de mulţi de la acea vreme. Numele acestuia este “stilul gotic”, nume care avea să impună un sens deloc adaptat acestuia, şi anume sensul de artă barbară.
Dincolo de faptul că a fost primit cu destulă reticenţă, goticul avea să devină unul dintre cele mai remarcabile stiluri din istoria artelor. Adesea a fost asemuit cu un soi de muzică în piatră. Arhitecţii goticului au revoluţionat viziunea spaţială a romanicului prin două invenţii: ogiva şi arcul de susţinere (arc boutant). Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frânt, sau ogiva, la care presiunea verticală este mult mai redusă. Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri în ogivă se putea obţine o construcţie foarte solidă, capabilă să susţină bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susţinere, cealaltă invenţie, sprijină, din exterior, pereţii înalţi ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a bolţilor.
Aceste soluţii au îngăduit o nouă organizare a spaţiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai răspândit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălţime ameţitoare, al cărui vârf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers. Primele catedrale gotice au apărut în inima Franţei, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserica abaţială de la Saint-Denis din Paris, înălţată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, între 1150 şi 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave şi o faţadă admirabilă. Întregul ansamblu degajă echilibru şi armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale.
Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franţa. În sfârşit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franţei. În Germania, goticul pătrunde mai tarziu, influenţat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt: domurile din Koln, Nurnberg şi Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălţimi egale. În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent. Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln şi Salisbury. Şi Spania stă sub influenţa goticului francez, adus de pelerinii sosiţi în Peninsula Iberică de dincolo de Munţii Pirinei.
Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos şi Toledo. În sfârşit, Italia rămâne refractară inovaţiilor gotice, datorită puternicei rezistenţe a influenţelor bizantine. Însă, cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano, înălţat pe parcursul a cinci secole, al doilea mare monument religios din lumea creştină, după Catedrala Sf. Petru din Roma. În schimb, Italia, mai mult decât orice altă ţară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă. Zeci de palate comunale din oraşele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganţă şi armonie. Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din Veneţia şi admirabila "Casa de aur" (Ca d-Oro) aflată în aceeaşi cetate din lagună. (A.M.)
