AUSTRALIA. Iepurii nu prea sunt populari pe continentul roşu, deoarece, introduşi de coloniştii europeni în secolul al XVIII-lea, s-au înmulţit peste măsură şi au dat peste cap echilibrul faunei locale.
De aceea, australienii au hotărât, anul acesta, să aleagă ca simbol pascal un alt animal, de astă dată unul „de-al casei”. Au ales, aşadar, o specie de marsupial de mici dimensiuni, numit, totuşi, bilby mare, pentru a-l deosebi de o specie înrudită, şi mai măruntă, zisă bilby mic, care a dispărut în anii -50. Bilby mare (Macrotis lagotis) este o specie endemică în Australia şi una dintre cele mai ameninţate.
Declinul ei se datorează introducerii pisicilor şi vulpilor, care vânează micile marsupiale, precum şi concurenţei din partea iepurilor introduşi, de asemenea, de câtre europeni. Specialiştii apreciază că au mai rămas doar 600-700 de bilby mari în sălbaticie, iar la ora actuală în Australia se desfăşoară programe complexe de salvare a acestei specii. Ministrul australian al mediului a afirmat că alegerea lui bilby drept „animalul de Paşte” al australienilor este un prilej excelent pentru ca oamenii să devină conştienţi de problemele care ameninţă speciile native din Australia şi să se implice în programele de protecţie a acestora.(A.M.V.)