Presa a taxat, în repetate rânduri, modalitatea bezmetică a conduce ţara a Cabinetului Boc, cel mai cinic, mai inconsecvent şi mai dilatant dintre toate suratele postdecembriste. Grav n-ar fi atât faptul că actualul Guvern are miniştri nepricepuţi (au mai fost cu toptanul dintre aceştia), cât că aceştia, pe lângă incompetenţă, manifestă o plăcere sadică de a şicana populaţia, aruncându-i, zilnic, câte o veste nefastă, care să o pună pe jar.
Formule precum „Guvernul vrea să…” ori „Guvernul îşi propune…” se succed cu repeziciune, astfel încât omul nu ştie niciodată, cu siguranţă, ceea ce a făcut deja Executivul sau ceea ce intenţionează să facă. Niciodată vreun guvern din România nu şi-a expus mai abitir rufele murdare în văzul publicului decât acesta, căruia avem neşansa să-i tot comentăm aberaţiile.
După impozitul forfetar şi după taxa de solidaritate, care au stârnit proteste vehemente şi îndreptăţite, apare şi ideea, pusă în seama lui Bogdan Hossu, a desfiinţării drepturilor de autor. Ca o lovitură dată presei – un adversar tot mai incomod pentru actuzala coaliţie aflată la putere şi pentru cel care a năşit-o -, dar şi altor categorii sociale, între care se regăsesc – iar! – actorii.
Mai mult, şi profesorii sunt ameninţaţi cu reducerea a 20.000 de posturi sau cu îngheţarea salariilor. Dincolo de insolenţa unor asemenea propuneri, cum spuneam şi ieri, tâmpe, se vede cu ochiul liber o necunoaştere aproape absolută a problemelor cu care ţara se confruntă în mod real. Iar una dintre acestea este numărul insuficient de cadre didactice calificate, ceea ce impune aducerea la catedră a tot soiul de absolvenţi de liceu sau de proaspeţi profesori făcuţi pe la fabricile de diplome care funcţionează pretutindeni în România.
Se pare că Executivul doreşte cu orice preţ să confirme informaţiile apocaliptice şi nefondate ale ministrului Marian Sârbu, care prevedea, ca un demn discipol al Mamei Omida, existenţa unui milion de şomeri până la sfârşitul anului. Guvernul are obsesia şomajului în masă, după ce a susţinut că principalul său obiectiv este păstrarea locurilor de muncă şi crearea altora, în baza unui ambiţios program de investiţii, de care se pare că s-a ales deja praful.
Şi aşa, pe bâjbâite, aruncând provocări, revenind, corijând, tot aproximând, Emil Boc şi subalternii săi ne târăsc spre un tobogan lipsit de scările de întoarcere.
Hanibal Giurgescu
