Averea mai presus de iubire! Tinerii spun DA după semnarea contractelor prenupţiale

ÎNDOIELI. Tinerii îndrăgostiţi încep să devină şi raţionali. Înainte de a spune DA în faţa altarului, cuplul preferă să se asigure financiar. Aparent, criza începe să stârnească îndoieli, iar banii sunt mai presus decât sentimentele.

Cel puţin asta ne lasă să înţelegem notarii publici din Sibiu. Aceştia spun că în ultima vreme se confruntă cu o avalanşă de cereri pentru întocmirea unor contracte prenupţiale. De frică să nu se trezească cu averea înjumătăţită în cazul unui divorţ, mirii îşi găsesc liniştea şi garanţia în acte. Unele cupluri au ajuns chiar să-şi amâne data nunţii până la legalizarea contractului prenupţial. Specialiştii susţin însă că actele vor deveni valabile odată cu adoptarea noului Cod Civil, şi îi sfătuiesc pe tineri să nu mai aştepte întrucât acest lucru va dura… convenţiile matrimoniale se află deocamdată în discuţie la Comisia Juridice din Camera Deputaţilor. Aşadar, tinerii care doresc să încheie un astfel de act mai au de aşteptat! (G.R.)