Jean Francois Millet

Jean Francois Millet este unul dintre celebrii pictori ai lumii, născut în Franţa anilor 1814. Născut la ţară, mediul rural a fost un exerciţiu de inspiraţie pentru întreaga sa operă.

După ce urmează cursurile de artă gimnazială din locul său de baştină, pleacă la Paris unde este admis la Academia de Arte Frumoase. Aici se stabileşte pentru o vreme în atelierul pictorului Paul Delroche, în paralel făcând studii la Muzeul Louvre. Tot în această perioadă a studenţiei sale, dar şi al debutului său în tainele artelor vizuale, pentru a se descurca financiar face portrete la comandă. În 1841 se căsătoreşte pentru prima oară, însă are ghinionul ca prima sa soţie Pauline Virgine Ono la Cherbourg să moară de tuberculoză la doar trei ani după acest mariaj. În 1845 pictorul se mută cu Chaterine Lemaire la Le Havre.

Aceasta îi va naşte în iunie 1846 primul din cei nouă copii ai lui Millet. Tabloul său „Vânturarea grâului” a fost cumpărat de către ministrul de interne de la acea vreme-Ledru-Rollin cu 5.000 de franci, un preţ de zece ori mai mare decât cel normal. Au urmat apoi comenzi, din partea statului, în valoare de 1.800 de franci. Toţi aceşti bani au avut rolul de a înlătura toate dificultăţile financiare în care pictorul se afla. La scurt timp se mută cu toată familia sa la Barbizon, unde realizează o serie de comenzi care aveau să-i sporească veniturile. La 9 ani după convieţuirea cu Chaterine, în 1953, se căsătoreşte cu aceasta. În 1868 primeşte decoraţia Cavalerul Onoarei.

Este din ce în ce mai afectat de boală. Pe patul de moarte, acesta se cunună religios cu Catherine. Marele pictor a murit la data de 20 ianuarie 1875 la Barbizon. Remarcabile şi de mare preţ pentru omenire şi iubitorii de artă, rămân operele lui Francois Millet, evident inspirate din mediul rural: „Pauline Ono”, „Odihnă la câmp”, „Culegătoarele de spice”, „Angelus”, „Ţărancă hrănindu-şi copiii”, „Femeie bătând untul”, „Buchet de margarete”, „Păstoriţă torcând în Overnie”.

Viorica Romaşcu