Agnita, pomenită pentru prima oară într-un document din 1280, orăşel cu tradiţie meşteşugărească, renumit altădată prin breslele tăbăcarilor, cizmarilor, cojocarilor, croitorilor, dogarilor, olarilor şi altele, cu economie semirurală, a fost de timpuriu centrul schimburilor comerciale a liniştitei văi a Hârtibaciului.
Aceste privilegii confirmă existenţa cetăţii din Agnita în 1466, ea fiind construită probabil odată cu biserica-hală gotică înălţată pe fundamentul unei bazilici romanice fără turn, din secolul XIII timpuriu, fortificată în primul sfert al sec. XVI. Într-un document păstrat până în 1948 în biserică, era indicat anul 1409 ca fiind acela al construcţiei bisericii actuale. Cetatea, alcătuită dintr-o triplă incintă, a fost ridicată în mai multe etape, aşa cum mai târziu a fost şi demolată la diferite intervale. Nucleul cetăţii în constituia biserica-hală în stil gotic. Corul ei alungit, închis spre est pe trei laturi, precum şi nava centrală poartă bolţi semicilindrice cu penetraţii, ornamentate odinioară cu nervuri de teracotă dispuse în formă stelată, vopsite în roşu, după cum o dovedesc urmele din colţul sud-vestic.
Deasupra micilor bolţi în cruce ale colateralei nordice s-a ridicat o tribună, pe când colaterala sudică atinge înălţimea navei centrale, acoperită cu bolţi în cruce, separate de arcuri dublou în arc frânt. Pe latura de nord s-au conservat stâlpii originari de secţiune pătrată. Arcadele romanice, deschise între aceşti stâlpi spre colaterala nordică, au fost înălţate şi închise în arc frânt, păstrează o cornişă plasată mai jos, în punctul naşterii unui arc romanic anterior, reprezentând deci o urmă a bazilicii romanice. Portalul apusean ca şi portalurile laterale dispuse pe acelaşi ax, îngusta intrare a preotului în peretele de sud al corului, ca şi toate ferestrele sunt terminate în arc frânt, profilurile lor având un caracter rustic şi greoi.
O clopotniţă de 44 m înălţime, cu şase caturi şi o galerie cu balustradă din paiantă a fost aşezată în faţa laturii apusene, liberă pe trei laturi, aşa încât parterul ei, deschizând trei arcade mari în arc frânt, forma un portic al bisericii în faţa intrării principale. Un coridor trecând în faţa laturii apusene a clopotniţei leagă aripa de nord cu cea de sud a acestui turn. Acesta nu era închis faţă de porticul clopotniţei, ale cărei caturi superioare erau de asemeni amenajate cu metereze, galeria de paiantă folosind la apărarea bazei turnului. Acestei puternice fortificări a laturii apusene îi corespundea, în est, bastionul ridicat deasupra corului. La devastarea comunei în 1600 de către trupe de mercenari, a fost arsă şi biserica, renovată în 1614. În 1890, s-au reînnoit părţi ale bolţilor colateralei sudice. În 1892, bastionul de deasupra corului, devenit şubred, a fost demolat, iar în 1908, biserica a primit un acoperiş nou. (A.M.)
