SALARII. Dacă până acum companiile din IT păreau ferite de criză, specialiştii constată că fenomenul începe să afecteze şi acest domeniu.
Angajatorii găseau cu greu programatori şi specialişti la preţuri rezonabile însă, la ora actuală, oferta de angajaţi a crescut iar pretenţiile salariale nici nu se mai pun în discuţie. Raportul de forţe dintre angajatorii şi angajaţii din IT începe să se schimbe”, observă Alexandru Costin, directorul general al Adobe Systems România, obişnuit în ultimii ani, la fel ca mulţi alţi manageri din domeniu, cu o putere mare de negociere a angajaţilor în ce priveşte condiţiile şi pachetul salarial. „Acum, angajatorul şi viitorul angajat au un cuvânt de spus la negocierea contractului de muncă. Dictatura candidatului pare să se încheie”, continuă Costin. (G.R.)