Cafe DeKO renaşte printr-o schimbare de stil

Cea mai veche cafenea de stand-up comedy din Capitală, Cafe DeKO, îşi schimbă imaginea şi profilul din acest weekend. Iubitorii actului artistic neconvenţional, sunt aşteptaţi sâmbătă, 24 ianuarie, începând cu ora 21.00, la deschiderea oficială a noii locaţii, în Strada Smârdan, numărul 30.

În afară de serile de stand-up comedy, deja consacrate, DeKO va găzdui spectacole de teatru, showuri de improvizaţie şi concerte live. Seara de luni va fi dedicată „tinerelor talente”. Astfel, distracţia va atinge cote înalte întrucât orice tânăr îşi poate exprima umorul în faţa a 250 de vizitatori, experimentând senzaţia trăită de stand-up-eri.

Miercurea este dedicată improvizaţiei. Spectacolul „Zis şi Facut”, devenit deja tradiţie, pune la încercare talentul actorilor de a improviza pe teme alese chiar de public. În serile de joi şi duminică vizitatorii se pot bucura, începând cu orele 21.00 de spectacolele Trupei Cealaltă, iar vinerea şi sâmbăta, de la orele 20.00 şi 23.00, cafeneaua găzduieşte câte două spectacole susţinute de Trupa DeKO. Noua locaţie, ce cuprinde un spaţiu ofertant, dotat cu tehnică de ultimă generaţie, a fost creată special pentru a găzdui spectacole de acest gen. (C.R.)