Românilor li se face pielea ca de găină gândindu-se până unde şi cu ce costuri anume va merge criza economică, oamenii de afaceri tot aşteaptă de la Guvern banii promişi, aşa cum la ţară sunt aşteptate subvenţiile, bugetarii şi pensionarii se pregătesc de noi proteste, statul e dat în judecată pe bandă rulantă, în Parlament urmează discutarea unei moţiuni, se aşteaptă un răspuns şi de la Curtea Constituţională, în legătură cu politizarea anumitor funcţii de conducere din teritoriu, se scumpesc toate cele, anunţat sau pe şest, şomajul e în creştere, de creditele pentru persone fizice nu se spune nimic de bine, premierul intră în direct la o televiziune pentru a-şi apăra statura (fizică), susţinând că nu se ridică pe vârfuri, ci doar „ţopăie”, listele pentru europarlamentari sunt pline de tinerele, care de care mai fâşneţe, rămase pe dinafara Guvernului, Geoană se ascunde de socialiştii din PE de dragul lui Cosmin Guşă şi al Laviniei Şandru, sediul de campanie al Elenei Băsescu e asaltat de susţinători, Partidul Conservator e pe cale să-şi schimbe numele şi culoarea părului, păstrându-şi doar năravurile – şi-n tot acest timp preşedintele ţării lansează, aşa, în treacăt, o dezbatere publică despre morală.
Domnia sa susţine că implicarea numelui său de către un ofiţer superior din cadrul MAI (între timp, a apărut şi al doilea, care susţine acelaşi lucru) în scandalul Popoviciu este doar o minciună, la care nu se aştepta, deşi s-a obişnuit cu minciuna. Şi neagă cu vehemenţă. Singurul său argument ar fi afirmaţia lui Valeriu Turcan, cum că şeful statului n-ar fi vorbit vreodată la telefon nici cu miliardarul în discuţie, nici cu Doru Ţuluş, care s-a abţinut în respectivul dosar aşa, din proprie voinţă. Ce altceva era să fi spus purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei? Să vorbească despre relaţiile privilegiate dintre Ioana Băsescu şi Puiu Popoviciu? Să spună că, la ultima întâlnire cu şefii SRI, a insinuat ideea amestecului acestui serviciu în treburile Poliţiei, aşa încât celebrul „doi şi-un sfert”, aşa dorit de PSD, să nu-şi mai aibă rostul, aşa cum deja sugerase Dan Nica, cel mult lăudat de preşedinte? Să fim serioşi!
E greu de vorbit despre morală, despre minciună în situaţia pe care o cunoaştem cu toţii şi în care ne găsim cu toţii. Situaţie în care Traian Băsescu a tot minţit. A minţit în legătură cu studiile mezinei sale, a minţit în legătură cu posibilitatea luării unui împrumut de la FMI, a minţit atunci când a promis unor mari societăţi comerciale, în campania electorală, spijinul statului, care n-a venit, a minţit votând legile ce prevedeau mărirea salariilor profesorilor, şi a pensiilor cuvenite celor care au lucrat în grupele I şi II de muncă, ştiind că nu vor fi aplicate, rămânând literă moartă, a minţit când a afirmat că România nu va fi atinsă de criza economică, deşi era foarte bine documentat în legătură situaţia generală, doar – spunea deunăzi – serviciile nu i-au dat nicio informaţie greşită. Acum, iată-l acuzând, la rându-i, de minciună. Poate fi crezut?
Noi, cetăţenii acestei ţări, am ajuns a-l cunoaşte bine, după aproape cinci ani de când se află în fruntea statului. Fiecare poate răspunde, la întrebarea de mai sus, în cunoştinţă de cauză.
Constantin Mirea
