Ioan Cărmăzan şi „O secundă de viaţă”. Lucki şi gâlceava cu exteriorul
Oraşul de pe malul Cibinului aşteaptă cu nerăbdare să răbufnească setea de a i se dărui cultură prin toate locurile măiastre ce o pot găzdui. Lăcaşurile de teatru şi nu numai sunt pregătite să dea în clocot la anualul Festival Internaţional de Teatru. „Asociaţia culturală Cenaclul de la Păltiniş” prepară o revistă cu acelaşi nume, în ciuda multora care n-au ce face decât să se priceapă la înciudare.
„Cenaclul de la Păltiniş” este o asociaţie, după cum se anunţă în programul ei, care îşi propune „promovarea talentelor române şi europene, din sfera culturii şi sportului, precum şi descoperirea noilor talente, prin organizare de tabere de creaţie, colocvii la temă, organizare de spectacole târguri şi expoziţii, cenacluri, concursuri, organizarea de excursii tematice şi promovarea turismului cultural, alte evenimente culturale, artistice şi sportive, editare de publicaţii şi cărţi în sprijinul promovorii acestor talente, realizare de filme documentare şi artistice în contextul vieţii spirituale româneşti şi europene. De asemenea asociaţia îşi propune ajutorarea şi sprijinirea tuturor persoanelor, indiferent de starea lor fizică sau mentală, care au afinităţi şi abilităţi în sfera culturii şi sportului precum şi acordarea de burse de studiu în contextul scopului cultural educativ şi sportiv al Asociaţiei”.
Şi uite aşa, Asociaţia va aduce în premieră la Sibiu filmul lui Ioan Cărmăzan, selectat şi pentru Cannes, „O secundă de viaţă”, într-o distribuţie de zile mari cum se spune, cu Maia Morgenstern, Antoaneta Cojocaru, Cristi Iacob, Costel Caşcaval. Despre film, regizorul Ioan Cărmăzan a vorbit la premiera din Bucureşti, unde a grăit astfel: „Robert, protagonistul filmului, e un tip ratat, care nu-şi doreşte nimic altceva decât să aibă curajul de a se sinucide. Într-o zi, iese din casă, în căutarea unor prostituate, dar găseşte în drumul lui un alt tânăr, Socaliuc, care locuieşte într-o locomotivă dezafectată. Îl găseşte spânzurat şi îl salvează. De-aici, începe nebunia: cei doi intră fără voia lor într-o situatie dramatică. Disperat de batjocura celorlalţi, Socaliuc loveşte cu un scaun în cap o prostituată, iar cei doi devin practic nişte fugari. Întamplări ameţitoare, un cerc al sinucigaşilor de profesie, dacă e bine zis, o idee originală şi, în final, o poveste despre ratare, tratată cu umor, dar şi cu suficient dramatism”.
Iar vara, la Sibiu, va ploua cu evenimente de toate felurile, în special concerte în aer liber, dăruite cu smerenie de Primărie, chiar în marea Piaţă Mare. Prin toată forfota asta culturală, eu am cunoscut un om mare, la propriu, că e un fel de Pavaroti al Sibiilor ca înălţime, şi la figurat, că se ştie a îmbla la cuvinte şi la întorsăturile de slovă pentru cunoscători. Semnează în RONDUL Corneliu V. Mihail şi i se spune Lucki. Aş vrea să nu dau cu multă vorbă în prezentare aşa că vă las să poftiţi a citi câteva rânduri încondeiate după Paştele fericit de către minunatul amic, viitor prieten, poate, om mare la stat şi la sfat…
„Pasiunea puterii. Cu superioritate rece, distant şi vag saturnian, evident marcat de pasiunea puterii, domnul Boc a anunţat triumfalist reglementarea salariilor bugetariilor. Concret, sărăntocilor, adică profesorilor şi doctorilor, li se va urca cifra în ritm de melc, iar răsfăţaţii (magistraţii, generalii, coloneii… ), inundaţi de scoruri bezmetice, vor stagna, auzi ironie, vor primi aceleaşi daruri copleşitoare. Se manifestă, în continuare, un dispreţ cinic al principiilor şi vrerilor, impunându-se, aparent elegant şi uman, o proporţie segregaţionistă de 1 la 15.
Se exersează multe expresii îndoliate legate de arestările din fotbal. Înlănţuiţi printr-un cod al onoarei, specific mafiot, turma lăsată liberă începe să se agite, să vocifereze, având încă răgazul unor aranjamente. Dar, se pare că DNA este surdă şi oarbă, decisă să excaveze toată mocirla. Cu expresie de peţitor zălud, devastat de ani, pozând în patriarh al clapelor, Horia Moculescu comite un un fel de curte-cântată, adolescentelor cu deschideri muzicale. Bătrânul satir îmbrobodeşte în fals, la emisiunile lui, nubile crescute în roua dimineţilor, mirosind a verdeaţă crudă. Perverşilor eşuaţi poate să le placă secvenţele, dar sunt puţini degustători. Marcată de viziuni devastatoare, madam Mihaela Rădulescu se vede desprinsă de Dani, ăl- ce are culcuş la falus. Muierea se vede antrenată în relaţii bizar-apocaliptice, cu zei căzuţi în dizgraţie. Ardentă, cu neastâmpăr de turf şi instinct de înavuţire infailibil, Mihaela îşi va reclădi un nou destin erotic.
Revenit din întunecimi, Gigi Becali îl invocă, din nou, bâlb şi incoerent, ca sursă a revelaţiilor divine, pe Înaltul Iertător. Cu impertinenţe pigmentate uneori cu farmec, Gigi încearcă acum, doar aluziv, să îndrepte atacurile spre mahării puterii. Nu mai are dezinvoltura şi virulenţa de altădată. Bulăul l-a înmuiat, i-a imputat grandilocvenţa, i-a estompat orgoliile narcisiste. În rest, după sărbători, îngreunat şi dezabuzat, mă înscriu în nihilismul lui Nae Ionescu: "Totul este fals, pentru că nimic nu este adevărat!" Gând şi inimă bună! P.S. Pe uliţele burgului am avut bucuria revederii cu personajul renascentist, Mihai Ranin (director de teatru, regizor, scenograf, doctor în artă, pustnic, şi uneori soţ…). Conviv agreabil, de o desăvârşită gentileţe prietenească, maestrul se suspectează (poate chiar este!) coborâtor din stirpea aleasă a voievozilor de altădată.
Marcat de un mic puseu egolatru, mi-a mărturisit că "oamenii unici sunt fatali". N-am descifrat sensul afirmaţiei, fiind bombardat cu o serie de anunţuri: montează, din nou, un grandios spectacol stradal, specific lui, cu monumentale construcţii alegorice şi cohorte de paji-actori, asta în colaborare cu Dragoman şi ai săi. Deci, plimbaţi-vă, vineri seara, prin cetate! Apoi, la Târgovişte, a montat un spectacol sculptural-pamflet "Viziuni portocalii", prin care şi-a creat, din nou, puternice inamiciţii. Copleşit de elogiile monştilor sacri, Beligan şi Caramitru, Ranin s-a confesat nud că-i lipseşte Sibiul, ambianţa burgului unic, tovarăşii lui de aici, mirosul de fertil şi eficienţă creativă. Te dorim şi te aşteptăm, Maestre! ( Corneliu V. Mihail)”
M-a impresionat cum la porţile Sibiului, chiar dacă este Capitală culturală, Rondul şi De toate pentru toţi, două publicaţii mai mult accesibile iubitorilor de anunţuri, găzduiesc astfel de cuvinte, frumos aşezate şi rânduite cu tâlc, ale unui minunat om de cultură şi de litere la vedere. Lucki nu este un simplu îndrăgostit de scris, el este şi iubitor de opere de artă, găzduind una din adevăratele Galerii de Artă, de la un colţ al Împăratului Romanilor, poate singura pătimaşă pâna la saţietate, din ea nelipsind pictori de valoare, drepţi sau sau vii… dar e mai bine să mergeţi la locul faptei de cultură pe care îl voi prezenta cât de curând. Adaug cu tristeţe că Împăratul Romanilor, celebra instituţie istorică, bahică şi de odihnă, din vremea tinereţii mele cazone, îşi închide o parte din porţi, deoarece pe strada care aducea turiştii, într-o parcare limitrofă, se lucrează preţ de un an şi mai bine. Dar filmul lui Ioan Cărmăzan şi protagoniştii lui, alături de regizor, vor veni la Sibiu în luna mai şi vor încânta tineretul care, într-un sondaj al dascălilor, abia aşteaptă să vadă reţeta de succes a unui subiect din viaţa tristă şi reală.
Valentin Leahu
