Afacerea Skoda, cum a fost numită în presa vremii, a rămas cunoscută în istoria proceselor celebre din România perioadei interbelice fiind una dintre afacerile în care escrocheria şi corupţia au atins culmi inimaginabile în dauna statului român şi a contribuabilului de rând. Timp de mai bine de un an, începând din primăvara lui 1933, marile ziare din ţara noastră au publicat în paginile lor cu lux de amănunte nenumărate articole privind scandalul izbucnit în jurul lui Bruno Seletzky, reprezentantul uzinei Skoda la Bucureşti.
Adevărul scria la 1 iulie 1923 « Nici o afacere din câte cunoaşte cronica scandalurilor politice de la noi nu a produs atâta vâlvă şi nu a dat atâtea pagini de senzaţional ca afacerea Skoda ». Fundalul afacerii a fost constituit de comenzile militare făcute de România în străinătate, în vederea dotării armatei, prilej cât se poate mai nimerit pentru unii politicieni români să îşi rotunjească averile fără scrupule subminând interesele ţării. Referindu-se la această situaţie deplorabilă generalul Rujinski nu se sfia să afirme într-o şedinţă a senatului la începutul lunii aprilie 1933 că « oriunde există un samsar există un şperţ, oriunde există şperţ sunt şi oamenii slabi care pot fi la îndemâna acestui şperţar.” În cazul afacerii Skoda oamenii slabi aparţineau potrivit presei vremii unui partid politic de guvernământ. Slăbiciunea acestor politicieni veroşi se manifesta doar atunci când era vorba de banii statului, nu de propriul lor buzunar. Aceştia alcătuiau o clică de şperţari mai mari şi mai mici, constituiţi din aventurieri de talie intenaţională cum a fost cazul lui Seletzky şi din politicieni români corupţi, sfârşind cu militari ce îndeplineau funcţii de răspundere. După unele informaţii firele afacerii duceau chiar până la palatul regal.
Fundalul afacerii Skoda a fost constituit de comenzile militare intenţionate de a fi făcută în România. Se ştie că la începutul deceniului al treilea, dată fiind conjunctura politică europeană şi situaţia în care se găsea România, cercurile guvernamentale româneşti erau preocupate de a găsi o soluţie optimă problemei înzestrării armatei cu tehnică de luptă modernă. Prin urmare, forurile competente studiau posibilităţile comandării în străinătate a furniturilor necesare. Dar, aşa cum se dovedise şi în cazul altor ţări era valabil faptul că încheierea unor tranzacţii de comenzi militare putea oferi prilejul unor afaceri veroase. Să urmărim principalele momente care au configurat această afacere.
Pe la sfârşitul anului 1922 îşi face apariţia în România, în calitate de şef al reprezentanţei Skoda, numitul Seletzky. Născut în Polonia la Zakopane, a trăit peste două decenii în Austria după care a trecut în Cehoslovacia unde s-a angajat să lucreze într-o uzină de armament aparţinând uzinelor Skoda. Încă de la venirea în ţară noastră Seletzky a atras atenţia organelor de contrainformaţii româneşti, fapt care din nefericire a rămas fără urmări datorită relaţiilor pe care acesta a ştiut în cele din urmă să şi le creeze la cele mai neaşteptate şi precare nivele, utilizându-le în folosul său la momentul oportun.
Aşa a ajuns să fie director al reprezentanţei Skoda la Bucureşti. Datorită experienţei acumulate în uzinele de armament din Cehoslovacia s-a remarcat ca un bun cunoscător al tehnicii militare şi al posibilităţilor de modernizare a vechiului armament care era în dotarea armatei române, fiind în nenumărate rânduri invitat de autorităţile militare la depozitul de armament, la arsenalul armatei, pentru a examina tehnica militară de provenienţă străină, pentru a-şi spune părerea în privinţa eventualelor modificări ce s-ar fi putut aduce armamentului din dotare, îmbunătăţirea calităţilor, etc. (va urma)
Felicia Mirea
