Observaţiile presei şi societăţii civile nu s-au bucurat de prea mare atenţie din partea Ministerului Justiţiei cu prilejul elaborării noilor coduri, dar dacă ar fi să judecăm după conţinutul proiectelor se pare că sugestiile celor certaţi cu legea au găsit mai multă solicitudine.
Toate categoriile de infractori vor trage foloase într-un fel sau altul de pe urma noului Cod penal: fapte dezincriminate, pedepse reduse, amenzi în loc de puşcărie, prescripţie mai scurtă a răspunderii penale etc. Nici Codul de procedură penală nu se lasă mai prejos, el aducând la rândul său diverse avantaje infractorilor, dintre care unul important va fi acela că arestarea va deveni cu mult mai dificil de realizat decât în prezent.
Însă noutatea absolută adusă de noul Cod de procedură penală este, fără îndoială, negocierea pedepsei între infractor şi procuror. Inspirată din legislaţia americană, această procedură a fost introdusă şi în câteva ţări europene (Spania, Portugalia, Italia, Germania etc.). Negocierea va putea avea loc din iniţiativa infractorului sau a procurorului.
În cel mai autentic spirit al economiei de piaţă, infractorul nu va mai fi judecat, ci se va aşeza binişor la masa verde cu procurorul şi avocatul şi vor negocia în mod civilizat: cel fel de pedeapsă să-i fie dată infractorului, cât de mare să fie şi cum să se execute. După ce vor fi căzut la învoială, procurorul şi infractorul vor întocmi un soi de contract şi îl vor semna.
De pildă, dacă infracţiunea săvârşită ar fi una de furt prin efracţie ori de şantaj (pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani), noua procedură ar permite negocierea unei pedepse cuprinsă între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni. Dacă se va conveni asupra unei pedepse de până la 3 ani se va putea negocia şi suspendarea executării pedepsei.
Învoiala dintre infractor şi procuror va fi transmisă judecătorului, împreună cu dosarul. Judecătorul va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea acestei proceduri şi va da o sentinţă prin care va lua act de conţinutul învoielii, dându-i putere executorie. Judecătorul nu va judeca procesul, nu va putea schimba pedeapsa convenită, ci va avea un rol pasiv, asemănător celui de notar.
Procedura menţionată poartă denumirea de „Acord de recunoaştere a vinovăţiei” şi este reglementată în articolele 472-482 din proiectul Codului de procedură penală.
Conform articolului 473 al noului Cod de procedură penală „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia. ”
Condiţiile aplicării acestei proceduri sunt reglementate în articolul 474 care prevede următoarele:
„(1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani.
(2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.
(3) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
(4) După încheierea acordului, procurorul şi inculpatul nu pot reveni asupra acestuia.”
Caracterul de noutate absolută în România a acestei proceduri ar justifica o dezbatere amplă în societatea românească, punând în balanţă avantajele şi dezavantajele, iar în final însăşi oportunitatea ei. Adoptarea Codurilor prin procedură de urgenţă sau prin asumarea răspunderii guvernului nu va permite însă o asemenea dezbatere.
Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei ar avea meritul de a scurta durata proceselor penale şi de a degreva judecătorii de un număr mare de dosare, oferindu-le posibilitatea de a se concentra asupra celor mai complexe. De asemenea, ar permite reducerea cheltuielilor judiciare.
Însă această procedură comportă şi numeroase inconveniente:
1. Transferă procurorului prerogativele cele mai importante în soluţionarea cauzelor penale, dându-i posibilitatea de a fi concomitent atât anchetator, cât şi judecător în cauza respectivă, aspect discutabil sub multiple aspecte.
2. Noua procedură va fi aplicabilă în cele mai multe cazuri, întrucât noul Cod penal prevede pedepse de până la 5 ani sau amendă pentru majoritatea infracţiunilor.
3. Sporeşte pericolul comiterii unor fapte de corupţie în legătură cu aplicarea acestei proceduri.
4. În schimbul recunoaşterii vinovăţiei acordă inculpatului un beneficiu excesiv (scăderea limitelor pedepsei cu o treime, negocierea felului pedepsei, a cuantumului acesteia şi a modului de executare), din moment ce condiţia prealabilă este ca fapta să fie deja dovedită. Altfel spus, după ce anchetatorii au strâns suficiente probe împotriva inculpatului încât pe baza lor ar putea fi condamnat de instanţă, recunoaşterea vinovăţiei are o valoare nesemnificativă.
5. Nu oferă nici un avantaj în plus persoanei păgubite prin infracţiune în privinţa recuperării prejudiciului, comparativ cu procedura de judecată obişnuită. Dimpotrivă, dacă nu s-a încheiat o tranzacţie sau acord de mediere sub aspectul despăgubirilor, partea civilă va trebui să se judece cu inculpatul într-un nou proces în acest scop. În plus, chiar dacă există tranzacţie sau acord de mediere, nu există garanţia că inculpatul va plăti despăgubirile datorate.
Considerăm că introducerea acestei proceduri ar trebui făcută în mod treptat şi cu prudenţă, mai întâi pentru un număr redus de cazuri, iar ulterior, pe măsură ce se dobândeşte experienţă şi se constată rezultate pozitive, procedura ar putea fi extinsă la un număr sporit de infracţiuni, cu pedepse mai ridicate.
În acest scop credem că ar fi oportună, de exemplu, introducerea următoarelor condiţii pentru aplicarea procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei:
a) aplicarea procedurii numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii până la 3 ani sau amenda, numărul acestor infracţiuni fiind mare;
b) exceptarea infractorilor recidivişti;
c) aplicarea procedurii numai dacă până în momentul intervenirii acordului inculpatul a despăgubit integral persoana vătămată prin infracţiune.
În caz contrar, este foarte posibil ca dezavantajele aduse de această procedură să fie mai importante decât avantajele.
V. Stănescu
