Viorel Lis se însoară cu Oana. Promisiunea de 12 ani s-a îndeplinit!

Măruţă a avut năstruşnica idee de a organiza o petrecere de rămas bun aşa ca între bărbaţi, asta pentru Viorel Lis, că doar de, nu e tocmai uşor să renunţi la burlăcie, indiferent de vârsta pe care o ai. Şi cine credeţi că era fericitul unui astfel de eveniment?

Nimeni altul decât Viorel Lis, fostul primar al Capitalei, care o tot amăgea cu vorba pe biata Oana, de cam vreo 12 ani încoace, că o ia de soaţă. Şi uite că ziua cea mare se apropie. Ea, frumoasă şi tânără, el bătrân, şi cu bani, un cuplu monden care speră să atingă măcar 10 ani de căsnicie. Deh, „viaţa trebuie trăită la orice vârstă”, ăsta e sloganul domnului Lis. Ieri, cei doi „porumbei” au încercat să ne demonstreze cât de mult se iubesc. Suntem curioşi unde vor sărbători luna de miere şi când îi va oferi Oana un moştenitor, nu de alta, dar tot ATAC vă va da şi această veste, dacă va fi cazul. (M.C.)