Editorial: Evenimente de Cannes. Echipa de dezinformare încearcă să coopteze tineri regizori români, premiaţi la festivalurile internaţionale

Nici gripa porcină, nici moţiunile de cenzură, nici decapitarea a 15.000 de funcţionari publici, nici măcar scandalul, din ce în ce mai dubios, de la Mall Plaza, nici noile candidaturi la prezidenţiale, nici ultimul sondaj Curs nu au mai atras atenţia, ieri, nimănui.

De la prima oră a dimineţii, opinia publică alfabetizată, din Româ- nia, a fost captată de noile reţineri ale unor prezumtivi hoţi de ma- şini. Percheziţiile, posibilele implicări ale lui Sandu Geamănu atât în conducerea unor reţele de crimă organizată, cât şi – în egală măsură – în activităţile poliţiei de combatere a acestora, dezbaterile privind reţinerea abuzivă a lui Gigi Becali şi a oamenilor lui… toate acestea ne-au confiscat gândurile şi toate conversaţ iile.

Echipa de dezinformare s-a întrecut pe sine. Ce profesionalism, ce pregătire, ce cunoaştere a poporului! Am cam uitat şi de cutremur, ca să nu mai vorbim de casele familiei prezidenţiale. Parcă toate acestea sau petrecut în 2008, sau mai demult.

Cu toate rezultatele bune, echipa respectivă îşi dă seama că nu va putea face faţă valului de nenorociri, care vor veni şi – am auzit – doreşte să îşi perfecţioneze activitatea.

Ofiţerii, chiar şi cei mai în vârstă, au ajuns la concluzia că, eliberaţi de politica de cadre comunistă, de tristă amintire, ar putea coopta, printre ei, şi civili. în atenţie se află tineri regizori români, premiaţi la festivalurile internaţionale, pentru că, slavă Domnului, avem destui. Un studiu de circulaţie internă dovedeşte faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea într-o oarecare derivă, de la un film (premiat) la alt film (premiat). Nu câştigă bani mulţi şi nici nu se manifestă public pentru asta, dar ascultările telefonice dovedesc contrariul. Ei ar vrea, mai ales soţiile lor. Pe această cale se vor încerca recrutări.

Având în vedere că echipa asta fantastică (de dezinformare) nu prea a dat rateuri, mă aştept să avem în curând evenimente mai plauzibile şi mai profunde, pe care să nu putem să le descifrăm încă de la 7,30 dimineaţa. Evenimente de Cannes.

Horia Tabacu