CANADA. Un grup de activişti pentru drepturile animalelor a dat publicităţii imagini de-a dreptul şocante, cu modul în care sunt vânate focile în această ţară.
Săptămâna aceasta a fost deschis oficial sezonul de vânătoare în Canada. Imaginile au fost surprinse pe Coasta de Est şi în ele putem lesne observa primitivismul cu care animalele sunt prinse şi apoi ucise cu sânge rece. Bietele vietăţi sunt fugărite, căsăpite apoi cu harponul şi târâte zeci de metri până la vapor. Sângele cald ce curge din rănile proaspete trasează sinistra urmă a măcelului. De prisos să menţionăm că actele de cruzime în timpul vânătorii sunt pedepsite de legea canadiană sau că prinderea puilor este interzisă.
Nici vorbă de vânătoare umană, dacă mai poate fi vorba despre aşa ceva. Totul pentru ca o halcă de carne „exotică” să ajungă pe farfuria unui consumator hulpav. Numai către Uniunea Europeană s-au exportat de aici produse din focă, valorând circa 5,5 milioane de dolari americani. Cea mai mare căutare o are blana de focă, folosită adesea de marii creatori de modă europeni precum Gucci, Versace, Annika Heinadottir, şi lista poate continua. Organizaţia „International Fund for Animal Welfare”, care monitorizează în fiecare an această activitate, susţine că în numai două zile au fost nimicite peste 17.000 de foci. (A.M.V.)