Românii îşi torturează caii cu bestialitate

IAŞI. Caii nu mai sunt respecaţi şi îngrijiţi ca pe vremea bunicilor. Cazurile în care aceste animale sunt schingiuite fără milă abundă pe internet fără ca nimeni să ridice un deget pentru a stopa cruzimea.

Asociaţia de protecţie a animalelor „Clopoţel” din Iaşi a semnalat cazurile cutremurătoare ale unor animale folosite ca simple obiecte cu care îţi faci treaba şi care sunt apoi torturate cu bestialitate. „Situaţiile cu care ne-am confruntat de când ne ocupăm şi de animale mari, întrec orice imaginaţie a unui om sănătos şi raţional”, a declarat Mariana Crăciun, preşedintele asociaţiei ieşene „Clopoţel”. „De la cai înfometaţi care erau nevoiţi să devoreze scânduri din gard şi până la cai cu limba tăiată sau cărora li s-au tăiat picioarele cu toporul, pentru simplul fapt că au făcut câţiva paşi pe arătura unui vecin, cu toate aceste cazuri ne-am confruntat şi încă ne confruntăm zi de zi”, mai spune aceasta.

Cruzimea fără margini pe care sunt nevoiţi să o suporte aceste biete animale ce nu îşi pot plânge suferinţa prin cuvinte ori lacrimi lăsă urme adânci pe trupurile lor. Imaginile şocante ne demonstrează ce bestii pot fi unii semeni şi cât de puţin ar trebui făcut pentru a ajuta aceste animale. Vă reamintim că supunerea animalelor la suferinţe inutile sau chiar uciderea acestora este pedepsită, conform legilor în vigoare, cu închisoare de la o lună la trei ani sau cu amenzi penale de la 500 până la 10.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. Chiar şi aşa, nimeni nu a fost condamnat pentru că a bătut cu bestialitate un animal. Astfel de imagini îşi propun să sensibilizeze, dar mai ales să atragă voluntari care să ajute animalele aflate în situaţia jalnică prezentată. (A.M.V.)