Am avut încăpăţânarea să nu îngenunchez în faţa sorţii, am suportat mult mai multe decât e normal pentru un singur om. Cu un stoicism şi cu o îndârjire care mă miră uneori şi pe mine. Am acceptat până şi ce era inacceptabil în condiţii normale de viaţă.
Găsind puterea să iau numai ce mi se oferă şi să nu cer decât foarte puţin în plus, dar să dau tot ce mai am, credeam că voi reuşi să fiu fericită. Însă oamenii au crezut că am cerut prea mult. Ăsta este destinul unei persoane cu foarte multe ambiţii, care uită să zâmbească, care se închide în ea în momentele în care vede că cei din jur o ignoră. Este destul de greu să împarţi activitatea profesională, cu dorinţa de libertate, cu fuga după bani, este şi mai greu atunci când îţi dai seama că ai lângă tine pe cineva care încearcă să se apropie de sufletul tău, să te cunoască, dar tu întotdeauna respingi conştient sau nu, pe cel ce ar fi dispus să îţi ofere clipe de fericire.
Este foarte greu să fii femeie, tânără sau simplă copilă în zilele acestea, în care totul pare răsturnat pe dos, soarele uită să răsară şi ploile sunt tot mai abundente. Iubesc primăvara cu răcoarea ei, cu mireasma florilor de mai. Să vină zilele de primăvară, în care să păşesc cu picioarele ude pe nisipul fierbinte, toamna romantică în care să mă plimb prin parcul plin de frunze arămii. Să pot spune: „Soarele a părut şi pe strada mea!”. (J.M.)
