Începe să dea colţul ierbii, dar să se şi umfle mugurii unor potenţiale mişcări protestatare, mai ample decât sunt ele anticipate acum. Chiar şi presa internaţională avertizează asupra unui asemenea pericol, care mi se pare, fără gând de a încerca să fiu panicard, iminent. Iar asta pentru că am asistat, de trei luni încoace, doar la un joc cinic de-a guvernarea, plin de ameninţări, de acţiuni în forţă, deloc gândite sau pregătite înainte de a fi declanşate, la nenumărate gafe, la bătutul apei în piuă, până la urmă. Se tot dau ordonanţe prin care unii să fie daţi afară, iar alţii să fie aduşi pe scaunele rămase libere, în mod aparent legal. Dar şi asta se face greoi, împiedicat, amatoristic.
Personalul bugetar este tratat ca o şleahtă de hoţi, de tâmpiţi, de leneşi, de incapabili. Dar despre bizarele numiri de la vârful piramidei Puterii nu se scoate o vorbă. Ce-o mai face blonda de la MAE, venită de la o şcoală din Brad direct ca secretar de stat? Dar don- Costel ot Dolj? Dar Ionel Manţog? Dar nepoata şi şoferul premierului, or da în brânci spre a performa mai abitir decât alţii? Ce se mai aude cu Corpul de Control al primului- ministru? Se va completa el vreodată? Cum o mai duc generalii-falşi doctori în ştiinţe? Dar poliţiştii producători de permise de conducere auto în serie? Se mai aude ceva cu pensiile speciale? Dar cu primele de la Camera Deputaţilor? Dar cu sediul-monument al SPP?
E uşor să te comporţi ca un vechil, dar să nu-ţi asumi nicio responsabilitate.
E la îndemâna oricărui ins grobian să strige la prefecţi – ori aşa, ori plecaţi acasă, că aduc alţii! Cine „aduc”? Eu! Păi zi aşa, nea Ceaşcă, să ne-nţelegem! Altul reduce trenurile de călători după cum îl taie tărtăcuţa, dar nimeni nu-i spune că e uşor să suspenzi trenuri, greu e să le porneşti, iar ele să şi circule. Orice prost ştie să taie, dar nu oricine e în stare să adauge. Asta pare greu de priceput. Încă unul zice: gata, de mâine, vreo cinci duzini de directori să se ducă pe unde or vedea cu ochii! Ăia vor pleca. Cine va veni? E pregătită vreo rezervă de cadre, în afara celor de partid? Ia tăiaţi salariile de merit! Ce-i ăla „merit”? De asta avem noi nevoie acum? Tăiaţi şi orele suplimentare! Să stea omul acasă, să se odihnească, doar de-aia e criză, să stea pe cămeşă, la umbră! Iar şefii, puşi de noi, facă ce vor, doar să se încadreze în banii pe care li-i alocăm. Dacă e cazul, să-i ia ei, cu neamurile şi prietenii lor, pe toţi. Ăştilalţi, bugetarii de rând, în şomaj! Vă mai plătim încă trei luni în plus, dar staţi dracu- acasă, nu mai ne încurcaţi, că suntem destui care să ne-nfigem la slană, că asta-i moda amu-!
E firească nemulţumirea profundă a profesorilor. Ei au fost cel mai cumplit batjocoriţi. După ce au fost înşelaţi cu sfruntare, acum se trezesc cu şi mai puţini bani decât atunci când s-au dus la urne pentru a-i vota pe mincinoşii care le-au promis marea cu sarea, iar azi le iau tot ce mai putea fi luat de pe lângă umilul salariu de bază. La fel de normal este să fie mânioşi şi funcţionarii publici, care şi-au câştigat drepturile, nerecunoscute azi, în Justiţie. Dar cine mai dă doi bani pe ea? Doar fraierii, care sunt îndemnaţi s-o respecte, nu şi cei care-o înjosesc, anulându-i, cu de la ei putere, deciziile, multă vreme cumpănite.
Singura „realizare” vizibilă a guvernanţilor de azi este că au reuşit îndatorarea ţării pe mulţi ani de aici înainte, plătind peşcheşul aderării noastre, pe care am crezut-o cinstită şi benefică, la Uniunea Europeană. Aşa e tare simplu să conduci o ţară: pui botniţă românilor, ca-n „Desculţ” de Zaharia Stancu, îi mai biciuieşti din când în când, iar tu te împrumuţi de miliarde de euro, care nu ştii prea bine ce drum vor apuca. Cine nu poate să facă asta? E mai greu să-ţi drămuieşti resursele, să-i determini pe oameni să producă, să nu zeciuieşti firmele mici, să te solidarizezi în mod real cu cei aflaţi la ananghie.
Istoria se scrie oricum. Dar judecata ei este cea care contează cu adevărat.
Horaţiu Vlăsceanu
