Vrem sau nu vrem să credem, viaţa ne rezervă uneori surprize de proporţii greu de imaginat. Ieri, în timp ce mă aflam în vizită la un domn procuror cu experienţă mare în domeniul criminalistic, am aflat cu stupefacţie de la televizor că Mircea Stănescu, fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu (sub a cărui conducere am lucrat doi ani la „Evenimentul zilei”, un an la „Ultimul cuvânt” şi şase ani la „Ziua”), a fost găsit împuşcat în casă.
Pe Mircea Stănescu l-am cunoscut destul de bine în perioada în care am lucrat la „Ziua” şi chiar l-am ajutat să-şi publice două cărţi în perioada în care păstoream editura trustului. Nu mi s-a părut deloc un om care să aibă accese de frică paranoidă şi cu atât mai puţin să fie bântuit de gândul sinuciderii, cu tot necazul omorârii din culpă a unui pieton, petrecut cu câteva zile în urmă. După ce am tras adânc aer în piept, am încercat să pun puţinele informaţii cap la cap. Prima informaţie care ridică semne de întrebare este „De ce, dacă fusese deja pus sub urmărire penală pentru ucidere din culpă, lui Mircea Stănescu i-a fost lăsat pistolul Beretta, pe care îl deţinea în mod legal?”.
A doua întrebare: „Ce rost avea să răvăşească tot apartamentul în care a fost găsit înainte de a se sinucide?”. A treia întrebare: „De ce s-a grăbit Poliţia să pună imediat ştampila „sinucidere”, când nici măcar nu apucaseră să preleveze probe de la locul faptei?”. Poate în zilele viitoare, după ce vor ieşi pe piaţă mai multe informaţii, voi încerca cu micile mele puteri şi ajutorul logicii bunului-simţ să pun cap la cap toate elementele disparate ale acestei întâmplări, pentru a vedea, împreună cu dumneavoastră, ce stă în picioare şi ce nu. Povestea cu sinuciderea are o gaură mare cât aia de ozon de deasupra Antarcticii şi cele trei întrebări de mai sus sunt doar primele din lungul şir care se prefigurează.
Pentru cei care nu deţin prea multe elemente de identificare am să spun că Mircea Stănescu era şi vioara I a unei reviste extrem de incomode, care se numeşte „ În atenţia DNA”, şi a unei emisiuni cu acelaş titlu, difuzată la OTV. Nu ar fi exclus ca moartea inexplicabilă a lui Mircea să aibă legătură directă cu vreunul din articolele publicate, dar şi cu faptul că fostul deputat se mişca, de destul de multă vreme, într-o zonă extrem de nesigură a afacerilor. Nu intru în detalii deocamdată, pentru că nu e cazul. Vor sau nu confraţii întru presă să creadă, eu am să afirm totuşi că Mircea Stănescu călca apăsat pe urmele tatălui său, fiind unul dintre cei mai incomozi ziarişti de investigaţii din România. Din păcate, prea puţin şi destul de ineficace mediatizat.
Povestea cu omorul din culpă, deşi pare a avea greutate, nu este esenţială. Au fost şi vor mai fi sute de cazuri în care făptuitorii din cazurile de omor din culpă au primit pedeapsă cu suspendare. Carmen Păunescu, soţia fostului senator Adrian Păunescu, fiind exemplul cel mai cunoscut şi cel mai mediatizat. Nu am acum elementele necesare pentru a putea da un verdict jurnalistic şi oricum cred că profesioniştii de la Parchet vor trage concluzii mult mai bine decât mine în acest caz. Ca şi în „cazul Elodia” sau „cazurile Anghelescu şi Erbaşu”, lucrurile vor începe să se încurce pe parcurs. Este de aşteptat o explozie şi o mediatizare fără precedent ale subiectului, pentru că, din câte îl cunosc eu pe Sorin Roşca Stănescu, o astfel de tragedie nu va trece neobservată şi fără urmări.
Din respect pentru cel trecut în Nefiinţă, astăzi Gică Contra nu vă urează nimic. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
