INOVAŢIE. Pe piaţa automobilelor şi-a făcut apariţia cea mai ieftină maşină de până acum. Producătorul auto indian Tata Motors a lansat ieri, în India, automobilul Nano, cu o lungime de 3 metri şi un preţ de 100.000 de rupii (1.979 dolari), care va permite oamenilor mai săraci din ţările în dezvoltare să îşi cumpere pentru prima dată o maşină.
Maşina are patru uşi şi cinci locuri şi nu are air-baguri, aer condţionat şi nici aparat de radio. Lansarea modelului s-ar putea să nu fie suficientă pentru a revigora situaţia companiei Tata Motors, afectată de datorii mari şi de scăderea vânzărilor. Tata Motors a avut pierderi de 2,63 miliarde rupii în perioada octombrie-decembrie. Tata Motors a fost afectat de criza mondială, care a lovit puterea de cumpărare a economiei indiene şi a îngreunat accesul oamenilor la împrumuturi pentru cumpărarea de maşini. În plus, lansarea survine cu o întârziere de şase luni, fusese programată anterior pentru octombrie 2008, ca urmare a unei dispute legate de amplasamentul unde urma să aibă loc producţia. Tata şi-a mutat fabrica din Bengalul de Vest, ca urmare a unui conflict din cauza terenurilor cumpărate de la fermieri şi a amplasat uzina de producţie la Gujarat. (A.M.V.)