CLUJ. Un agent din cadrul Direcţiei Judeţene de Pază, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, şi-a pus capăt zilelor, în noaptea de marţi spre miercuri, împuşcându-se în cap cu arma din dotare, în timpul serviciului.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat, miercuri, că fapta bărbatului, Mircea B., de 49 de ani, a fost anunţată la apelul de urgenţă 112 imediat după miezul nopţii şi că, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a ajuns la concluzia că este vorba de o sinucidere. Bărbatul n-a lăsat un bilet în care să-şi explice gestul, însă persoane din anturajul său cred că e vorba de o serie de probleme familiale şi financiare. Agentul era căsătorit şi avea trei copii. (A.M.V.)