Plantele te anunţă prin sms dacă au nevoie de apă

CERCETARE. În graba noastră de zi cu zi uităm de cele mai multe ori de plantele din apartament, şi de cele mai multe ori sfârşesc la gunoi.

Oamenii de ştiinţă israelieni au creat un dispozitiv prin intermediul căruia deţinătorii de plante vor fi anuntaţi prin mesaje pe telefonul mobil atunci când florile lor trebuie udate. Astfel, plantele nu vor risca să ajungă la gunoi, costurile vor fi mai mici, iar apa nu va fi irosită, relatează Sky News. Sistemul este cu atât mai folositor cu cât presupune costuri într-adevăr mici şi pentru cei care deţin, spre exemplu, livezi. Un astfel de dispozitiv, care permite monitorizarea unei livezi de 5.000 de copaci, costă doar 250 de dolari. Dr. Eran Raveh şi Dr. Arie Nadler au lucrat la perfecţionarea acestui gadget, care poate informa proprietarul plantelor pe telefonul mobil sau calculator, timp de şapte ani. Potrivit cercetătorului Eran Raveh, dispozitivul permite economisirea a 50% din apa folosită în mod normal. Sistemul urmează să fie exportat, primul beneficiar al acestuia urmând să fie o firmă din California. (A.M.V.)