Congresul Partidului Naţional Liberal, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, l-a adus la conducerea acestei formaţiuni politice pe Crin Antonescu, secondat de Ludovic Orban. Doi liberali vechime, intraţi ca atare în conştiinţa electoratului.
Prestaţia primului, de la tribuna Congresului, a fost remarcabilă, vădind o bună cunoaştere a regulilor comunicării cu masele, spontaneitate şi fluiditate în exprimarea ideilor.
Debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu s-a produs, cel puţin la vedere, lin, fără cutremure inutile, cu elegantă decenţă. Asta, în primul rând, datorită meritelor incontestabile ale sale în privinţa rezistenţei la guvernare şi a scorului obţinut de PNL în alegerile parlamentare. Dar, ceea ce este cel mai important lucru, schimbarea de ştafetă n-a determinat dispute inutile şi a exclus ideea oricăror eventuale sciziuni. Nu se poate spune, de pe acum, dacă partidul a ieşit mai întărit în urma acestor alegeri, dar se poate remarca o schimbare importantă de imagine. Care s-ar cuveni şi valorificată.
Oglinzile în care s-a reflectat amintitul Congres – reprezentate de presă şi de politicieni – au fost, în majoritatea lor, deformatoare. Fie că au minimalizat evenimentul, fie că i-au dat mai multă amploare decât a avut în realitate. S-a spus, în special de către reprezentanţii PDL, că miza reală a întrunirii liberalilor n-a fost discutarea unor strategii de scoatere a ţării din criză, la fel cum nici dezbaterile doctrinare nu i-au prea interesat pe participanţi, Traian Băsescu fiind, de fapt, subiectul principal al luărilor de poziţie. Mai exact, atacurile împotriva acestuia şi dorinţa declarată a liberalilor de a-l vedea, după alegerile prezidenţiale din acest an, plecat definitiv de la Cotroceni.
Această poziţie tranşantă, chiar dacă nu este împărtăşită de întreaga suflare politică românească, a avut drept unic scop o mai precisă poziţionare a PNL ca partid de veritabilă opoziţie, în contrast cu PSD, silit de împrejurările actualei guvernări să mârâie doar în surdină. Rolul pe care şi l-a asumat preşedintele ţării, cel de principal şi vizibil luptător cu Criza, înlocuind, în momente delicate, Guvernul şi expunându-l pe premier celor mai felurite acuze şi ironii binemeritate vin să prezinte PDL ca pe un partid-vasal, fără personalitate, aşa cum este de fapt şi partidul condus de Mircea Geoană, momit de caşcavalul Puterii şi transformat într-o anexă a celor din Modrogan.
E drept, pe de altă parte, că nici de un congres istoric nu poate fi vorba. Alegerea lui Crin Antonescu era previzibilă, iar ea nu reprezintă, neapărat, o garanţie a creşterii forţei şi influenţei PNL nici în rândul populaţiei, nici în privinţa influenţei politice la nivel decizional. Dacă Ludovic Orban este privit, de unii, ca un bun organizator, el este şi un perdant de serviciu atunci când îşi anunţă candidatura. Chiar şi la nivelul partidului din care face parte, acum de la înălţimea funcţiei de prim-vicepreşedinte, n-a câştigat de câte ori şi-a propus. Cât despre Crin Antonescu, rezultatul singurei sale candidaturi uninominale a fost cu mult sub aşteptări, el rămânând în Parlament doar graţie redistribuirii, deşi alegătorii din colegiul unde a candidat optaseră pentru Ionuţ Popescu. Aptitudini de conducător n-a prea avut cum să dovedească până în prezent, iar de administrator – cu atât mai puţin.
Partidul Naţional Liberal nu s-a repoziţionat, prin recentul său congres, ci şi-a schimbat doar look-ul, ceea ce nu este chiar puţin lucru. Mediatizarea de care a avut parte Crin Antonescu, ca şi discursul său, reprezintă o platformă utilă, dar nu şi suficientă. Lista de candidaţi la europarlamentare şi rezultatele acestui prim scrutin pot oferi cele dintâi date, cât de cât concludente, cu privire la câştigurile sau, de ce nu?, eventualele pierderi de credibilitate înregistrate, în mod real, de liberali.
Horaţiu Vlăsceanu
