BRAŞOV. Şoferul unui autoturism a murit, iar pasagerul din dreapta a fost grav rănit după ce un limitator de înălţime s-a prăbuşit peste maşina lor.
Tragedia s-a petrecut la ieşirea din Braşov, spre Sânpetru, când, potrivit poliţiştilor, o maşină de mare tonaj a trecut pe sub limitatorul de viteză, pe care l-a agăţat, iar una dintre grinzile metalice a căzut peste maşina care se afla în spatele camionului.
La locul accidentului s-au deplasat două echipaje ale SMURD, iar pentru scoaterea celor două persoane din maşină a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Medicii nu i-au putut salva viaţa şoferului, iar pasagerul din dreapta a fost transportat de urgenţă la spital. În iunie 2008, un alt accident de acest tip a avut loc pe DN1. O femeie a murit şi alte trei persoane au fost rănite, după ce o pasarelă pietonală a căzut peste o maşină. Pasarela a fost acroşată de un autotren care circula cu basculanta ridicată. (G.R.)